ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă verb tranzitivciobi
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. verb tranzitivciobi
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la un obiect, mai ales cu privire la un vas de sticlă, de porțelan, de lut etc.) A preface în cioburi, a sparge; a știrbi. Le arunca [păpușile] una într-alta... fără să se sinchisească dacă îi se întîmpla să le ciobească sau să le sfărâme. M. I. CARAGIALE, C. 60. verb tranzitivciobi
ciobi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ciobi | ciobire | ciobit | ciobind | singular | plural | ||
ciobind | ciobiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ciobesc | (să)ciobesc | ciobeam | ciobii | ciobisem | |
a II-a (tu) | ciobești | (să)ciobești | ciobeai | ciobiși | ciobiseși | ||
a III-a (el, ea) | ciobește | (să)ciobeai | ciobea | ciobi | ciobise | ||
plural | I (noi) | ciobim | (să)ciobim | ciobeam | ciobirăm | ciobiserăm | |
a II-a (voi) | ciobiți | (să)ciobiți | ciobeați | ciobirăți | ciobiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ciobesc | (să)ciobească | ciobeau | ciobiră | ciobiseră |