ciobacă definitie

credit rapid online ifn

2) cin (sud), cĭun (Ban.) și cim (vechĭ) n., pl. urĭ (sîrb. čun, vsl. člŭnŭ). Luntre dintr´un trunchĭ (monoxil) saŭ din scîndurĭ întrebuințată la pescuit orĭ la vînat. – În nord cĭobacă. V. oraniță. substantiv feminincin

ciobácă (-ắci), s. f. – Luntre scobită dintr-un trunchi de copac. Mag. csobák, rut. čobak „vas de lemn” (DAR). Din aceeași rădăcină (sl. čbanĭ) mag. csobány, de unde rom. cioban, s. n. „vas de lemn”, și sb. čobanija, de unde rom. ciobănie, s. f. (Trans., vas de lemn), pronunțat ciobăñe. Cf. ciovei. substantiv femininciobacă

credit rapid online ifn

cĭobácă f., pl. ace și ăcĭ (cp. cu ung. csanák, cĭobacă, saŭ cu rut. čovén, luntre, pin [!] schimbare de sufix, infl. poate și de rus. čobák, mreană). Luntre făcută dintr´un trunchĭ scobit (orĭ și din scîndurĭ) de umblat pe bălțĭ la pescuit orĭ la vînat (Sadov. VR. 1928, 7, 8; Șez. 33, 26). – Și cĭobac, n., pl. e. V. căulă, cin 2 și oraniță. substantiv feminincĭobacă

ciobácă (reg.) s. f., g.-d. art. ciobácei; pl. ciobáce substantiv femininciobacă

CIOBÁCĂ, ciobace, s. f. (Reg.) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac. – Din ucr. čobak. substantiv femininciobacă

CIOBÁCĂ, ciobace, s. f. Luntre primitivă scobită dintr-un singur trunchi de salcie sau de plop, între­buințată de pescari. V. lotcă. De partea cealaltă, sub deal, iazul lucea nemișcat; o ciobacă trecu încet brăzdînd luciul, apoi se afundă în pădurile dese de papură. SADO­VEANU, O. VI 185. substantiv femininciobacă

ciobaca f. Mold. luntre făcută dintr’o scorbură de copaciu. [Origină necunoscută]. temporarciobaca

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiciobacă

ciobacă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cioba ciobaca
plural ciobace ciobacele
genitiv-dativ singular ciobace ciobacei
plural ciobace ciobacelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z