cingătoare definitie

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește la încins. V. brâu, curea. [Var.: încingătoáre s. f.] – Din cing (= încing, prez. ind. al lui încinge) + suf. -(ă)toare. substantiv feminincingătoare

cingătoare, cingători s. f. (deț.) an de condamnare. substantiv feminincingătoare

cingătoáre f., pl. orĭ (d. încing). Lucru cu care-țĭ încingĭ mijlocu corpuluĭ, cum e o curea, brîu, niște bete ș. a. Mijlocu corpuluĭ: pînă la cingătoare (saŭ pînă la brîŭ). Zonă, ceĭa ce încinge, înconjoară: cingătoare de munțĭ. – Și încingătoare. substantiv feminincingătoare

cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri substantiv feminincingătoare

cingătoare f. 1. tot ce servă la încins mijlocul corpului: panglică, curea, bete, brâu, chingă, șerpar, chimir; 2. mijlocul corpului: până la cingătoare; 3. fig. ceea ce înconjoară: cingătoare de dealuri. substantiv feminincingătoare

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare. substantiv feminincingătoare

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicingătoare

cingătoare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cingătoare cingătoarea
plural cingători cingătorile
genitiv-dativ singular cingători cingătorii
plural cingători cingătorilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z