cinci definitie

cínci num. – 1. Număr situat între patru și șase. – 2. (Arg.) Monedă de cinci centime. – 3. (S. m., Arg.) Onanist. – Mr., megl. ținț, istr. cinc. Lat. vulg. cinquĕ, în loc de quinquĕ (Pușcariu 363; Candrea-Dens., 343; REW 6964; DAR); cf. it. cinque, prov. cinc, fr. cinq, sp., port. cinco. Sensul 3 este abreviere de la expresia de argou cinci ori cinci. Der. cincar, s. m. (cal sau bou de cinci ani; carte de joc de cinci puncte), al cărui sens secundar reproduce ngr. πεντάρι; cincilea, num.; cincime, s. f. (a cincea parte); cincisprezece, num.; cinzeci, num.; cinzeacă, s. f. (unitate de măsură de 50 cl. cu care se vînd băuturile alcoolice), formată de la cin(ci)zeci, considerată ca pl.; încinci, vb. (a înmulți cu cinci, a crește de cinci ori). substantiv neutrucinci

cincĭ num. (lat. quinque, pop. cinque, vgr. pénte, eolic pémpe, got. fimf, germ. fünf, vsl. pentĭ; it. cinque, pv. cinc, fr. cinq, sp. pg. cinco). Număr egal cu suma degetelor de la o mînă, patru plus unu. Al cincilea: anu 5 (al ereĭ), regimentu 5, pagina 5. Cincĭ-coade, căldărușă, o plantă; cincĭ-degete, o plantă rozacee tîrîtoare ([potentilla reptans]. V. scrîntitoare); cincĭ-foĭ, o plantă umbeliferă care crește pin [!] pădurile umbroase și umede și care are proprietățĭ astringente ([sanicula europaea]. V. sănicĭoară). substantiv neutrucincĭ

cinci num.; 5, V substantiv neutrucinci

cinci num. 1. număr nepereche între 4 și 6; 2. Bot. cinci coade, căldărușă: cinci-degete, pl. plantă târîtoare ale cărei frunze au de regulă cinci foliole (Potentilla reptens); cinci-foi, scrintitoare. [Lat. QUINQUE]. substantiv neutrucinci

CINCI num. card. Număr situat în numărătoare între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete s. m. = plantă erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole și cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei și s-au întors cinci. ◊ (În locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. – Lat. cinque (= quinque). substantiv neutrucinci

CINCI num. card. Număr egal cu acela al degetelor de la o mînă, avînd în numărătoare locul între patru și șase; se indică prin cifra 5. Cinci și cu cinci fac zece. ▭ În ziua dîntîi doi vînători pieiră. A doua zi și a treia zi mai căzură cinci. NEGRUZZI, S. I 173. ◊ (Adjectival) Mi-am adus aminte că am un băiețaș de cinci ani. CAMIL PETRESCU, U. N. 176. Vorba ceea: sînt cinci degete la o mînă și nu samănă toate unul cu altul. CREANGĂ, P. 19. ◊ (Substantivat) Trei mă țin, trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă (Condeiul). SBIERA, P. 322. (Eliptic, subînțelegîndu-se ora, ziua, banii, cartea de joc marcată cu acest număr etc.) E cinci fără un sfert. Cinci fără paisprezece. C. PETRESCU, C. V. 169. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul cinci. ▭ La ora cinci dimineața... peisajul fantastic al Roșiei-Montana începe să se anime. BOGZA, Ț. 49. substantiv neutrucinci

NOTA CINCI barieră, chintă, chita golanului, hotar, ținta golanului. substantiv neutrunotacinci

cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D substantiv neutrucincisute

a face numaru’ cinci expr. a fura. substantiv neutruafacenumaru

!cinci-dégete (plantă) s. m. substantiv neutrucincidegete

cu bila pe cinci expr. (intl.) aflat în închisoare. substantiv neutrucubilapecinci

a pune bila pe cinci expr. (adol.) a dormi. substantiv neutruapunebilapecinci

a face cinci ori cinci douăzeci și cinci expr. (intl.) a fura. substantiv neutruafacecincioricincidouăzecișicinci