cimbal definitie

CIMBÁL s.n. 1. Cembalo. 2. Cinel. [Cf. it. cimbalo, fr. cymbale]. substantiv neutrucimbal

CIMBÁL s. n. cinel. (< it. cimbalo, fr. cymbale) substantiv neutrucimbal

*címbal și cimbál n., pl. e (vgr. kýmbalon, lat. cymbalum. V. chinval). Chinval. Citeră mult maĭ mare care se ține pe genuchĭ [!] și din care se cîntă izbind-o cu doŭă cĭocane de lemn (Pop. țambál). V. clopot și gong. substantiv neutrucimbal

cimbál s. m., pl. cimbále substantiv neutrucimbal

CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale. substantiv neutrucimbal

CIMBÁL s. n. v. chimval. substantiv neutrucimbal

cimbale n. pl. instrument de muzică compus din două discuri de alamă ce se lovesc unul de altul: toboșari și muscalagii cu naiul, cu dairaua, cu cimbalele, cu diblele și cu surlele OD. V. țimbală. substantiv neutrucimbale