cicăli definitie

cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă verb tranzitiv cicăli

cicălì v. a certa neîncetat, a mustra într’una, a nu da pace. verb tranzitiv cicălì

CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. verb tranzitiv cicăli

CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV.Tranz.A certa mereu (pe cineva), a-i face (cuiva) reproșuri, de obicei tară motive serioase, pentru fapte de nimic; a sta într-una cu gura (pe cineva), a bate la cap, a șicana, a plictisi cu observații dese, cu rugăminți. Îl cicălea și-l împungea muierea in toate silele anului, și în cele lucrătoare și în sărbători. SADOVEANU, M. C. 7. Gheorghe nu-l mai cicălea. Se obișnuise cu toanele amicului său. VLAHUȚĂ, O.A. 119. Cînd îi ciomăgea, cînd îi cicălea. ISPIRESCU, L. 333. ◊ R e f l. reciproc. Fig.Două păsărele Stau pe rămurele: Mierla prin stufiș, Sturzu-n cărpiniș Și se cicălesc Și mi se sfădesc. TEODORESCU, P. I. 453. verb tranzitiv cicăli

A CICĂLI a cârăi, a fute la cap / la icre, a homoti de cap, a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a regula la creier, a socri, a sucăli. verb tranzitiv acicăli

cicălésc v. tr. (sîrb. čakaljati, a flecări, d. it. cicalare, a flecări. V. cicală). Mustru continuŭ, bat capu cu observațiunile. V. cĭorovăĭesc. verb tranzitiv cicălesc