chiulire definitie

chíuĭ și (rar) -ĭésc, a -í, v. intr. (d. chiŭ). Strig de bucurie. – Rar și chiuli (vest). verbchiuĭ

chiuli, chiulesc v. i. 1. a se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații / a unei îndatoriri 2. a absenta nemotivat de la școală, de la facultate, de la serviciu verbchiuli

chiulí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiulésc, imperf. 3 sg. chiuleá; conj. prez. 3 să chiuleáscă verbchiuli

CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; a trage chiulul. – Din chiul. verbchiuli

CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. I n t r a n z. A se sustrage de la o datorie fără motiv serios, a trage chiulul. verbchiuli

chiulésc v. intr. (iu 2 silabe). V. chiuĭ. verbchiulesc