chiuli definitie
chíuĭ și (rar) -ĭésc, a -í, v. intr. (d. chiŭ). Strig de bucurie. – Rar și chiuli (vest). verb chiuĭ
chiuli, chiulesc v. i. 1. a se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații / a unei îndatoriri 2. a absenta nemotivat de la școală, de la facultate, de la serviciu verb chiuli
chiulí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiulésc, imperf. 3 sg. chiuleá; conj. prez. 3 să chiuleáscă verb chiuli
CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; a trage chiulul. – Din chiul. verb chiuli
CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. I n t r a n z. A se sustrage de la o datorie fără motiv serios, a trage chiulul. verb chiuli
chiulésc v. intr. (iu 2 silabe). V. chiuĭ. verb chiulesc
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului chiuli
| chiuli verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) chiuli | chiulire | chiulit | chiulind | singular | plural | ||
| chiulind | chiuliți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | chiulesc | (să) chiulesc | chiuleam | chiulii | chiulisem | |
| a II-a (tu) | chiulești | (să) chiulești | chiuleai | chiuliși | chiuliseși | ||
| a III-a (el, ea) | chiulește | (să) chiuleai | chiulea | chiuli | chiulise | ||
| plural | I (noi) | chiulim | (să) chiulim | chiuleam | chiulirăm | chiuliserăm | |
| a II-a (voi) | chiuliți | (să) chiuliți | chiuleați | chiulirăți | chiuliserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | chiulesc | (să) chiulească | chiuleau | chiuliră | chiuliseră | ||