chiul definitie

chiŭ interj. de veselie și de durere. Cu chiŭ și vaĭ saŭ cu chiŭ, cu vaĭ, cu multă greutate, cu multe suferințe. substantiv neutruchiŭ

chiu [pron. chiv] s. n. substantiv neutruchiu

chiu n. strigăt pătrunzător (exclamare de veselie): chiu și vivat fericit ! AL.; cu chiu cu vai, cu multă greutate. [Onomatopee]. substantiv neutruchiu

CHIU s. n. 1. Strigăt de bucurie. 2. (În expr.) Chiu și vai = suferință, durere; fig. sărăcie, mizerie. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare greutate, după multe eforturi. – Onomatopee. substantiv neutruchiu

chíu interj. – 1. Exprimă bucuria și entuziasmul; ovație. – 2. Exprimă durerea: vai! – 3. (S. n.) Durere, chin, suferință. Creație spontană. – Der. chiui, vb. (a striga; a răcni; a chema în gura mare; a striga de bucurie; a spune o chiuitură); chiot, s. n. (strigăt, țipăt), der. de la vb. cu suf. -ot, ca sgomot, chicot (după DAR der. direct de la interj.); chioti (var. chihoti), v.b. (a striga, a țipa; a cînta foarte tare); chiuială, s. f. (strigăt); chiuit, s. n. (strigăt); chiuitură, s. f. (strigăt; compoziție cu caracter de epigramă care se recită de obicei în timpul jocului popular); chiuitor, adj. (care chiuie). Nu se vede legătura pe care încearcă să o stabilească Pascu, Lat., 257, între aceste cuvinte și lat. pῑpῑre. substantiv neutruchiu

CHIU s. n. 1. (Numai în e x p r.) Chiu și Vai = chin, suferință, durere; fig. sărăcie, mizerie, lipsă. Logofete, brînză-n cui, lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 12. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare necaz, după multă osteneală. Cu chiu, cu vai ajungem la Brădiceni, unde ne adăpostim sub umbrarul unei cîrciumi. VLAHUȚĂ, O. A. II 130. Și așa, cu chiu, cu vai, ajunse la curtea boierească. ISPIRESCU, L. 179. 2. Strigăt prelung de bucurie; chiot. Zoresc însutit, înmiit, Zeci de mii ca Ionuț sau Culai, În iureș năprasnic, cu chiu și alai, Pînă ce-or împlini cît mai au de-mplinit. DEȘLIU, G. 27. În ograda unde hora își sălta năvalnic chiul, Brotăcei cu gușa verde își orăcăie pustiul. GOGA, C. P. 36. A fost atîta chiu și cînt, Cum nu s-a pomenit cuvînt. COȘBUC, P. I 58. Să rîdem dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit și-un chiu Din ceruri pînă-n iad! COȘBUC, P. I 257. Accentuat pe prima parte a diftongului. Accentuat pe prima parte a diftongului. substantiv neutruchiu

chiul, chiuluri s. n. 1. sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații / unei îndatoriri. 2. absență nemotivată de la școală, de la facultate sau de la serviciu. substantiv neutruchiul

chĭul n., pl. urĭ (var. din chĭulaf). Fam. A trage chĭulu, a trage chĭulurĭ, a înșela, a păcăli (de ex. neplătind o datorie). substantiv neutruchĭul

chiul (fam.) s. n., pl. chiúluri substantiv neutruchiul

chiul n. numai în locuțiunea a trage cuiva chiulul, a-i juca o festă. [Origină necunoscută]. substantiv neutruchiul

CHIUL, chiuluri, s. n. (Fam.) Sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; p. ext. înșelătorie. ◊ Loc. vb. A trage chiulul = a) a chiuli; b) a nu-și ține cuvântul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înșela (pe cineva). – Din fr. [tirer au] cul. substantiv neutruchiul

CHIUL, chiuluri, s. n. (Familiar) Absentare nemoti­vată, sustragere, lipsă nemotivată de la o datorie, de la o obligație etc., din lene, comoditate sau neglijență; p. ext. înșelătorie. Doftorașul plictisit... se hotărî să recurgă la un subterfugiu, la aceea ce... în argoul studențesc se numește un chiul. CARAGIALE, O. II93. ◊ E x p r. A trage chiulul = a) a lipsi (de la muncă) fără motiv serios; b) a nu-și ține cuvîntul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a-i juca (cuiva) o festă, a trage (pe cineva) pe sfoară, a păcăli. substantiv neutruchiul

cu chiu, cu vai expr. cu greu, cu mari eforturi. substantiv neutrucuchiu

a trage chiulul / la fit expr. a lipsi de la școală sau de la serviciu; a se eschiva de la îndeplinirea unor sarcini. substantiv neutruatragechiulul