chiostec definitie

CHIȘTÓC, -OÁCĂ, chiștoci, -oace, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Muc de țigară. 2. S. m. și f. Fig. Copil mic de statură și îndesat. [Pl. și: (1) chiștocuri. – Var.: chiostéc s. n.] – Et. nec. substantiv neutruchiștoc

chĭostéc n., pl. urĭ și e (turc. köstek, pedică [!] la picĭoarele cailor, lanț de ceasornic. V. chiștoc). Vechĭ. Pedică la picĭoarele cailor: Cînd te uĭțĭ la el și trece. Par´că este în chĭostece (Pan). Găitan gros de purtat o haĭnă pe umerĭ. Azĭ. Fam. Reteveĭ, baston scurt. Muc de țigară. V. tureac. substantiv neutruchĭostec

chiostéc (piedică, șiret) (înv.) s. n., pl. chiostécuri/chiostéce substantiv neutruchiostec

chiostec n. 1. cordon, brâu (sens ieșit din uz): venghercă de postav negru cu brandebururi și chiostecuri GHICA; 2. butuci la picioarele cailor spre a le domoli mersul: când te uiți la el și trece, parćă este în chiostece PANN. [Turc. KÖSTEK]. substantiv neutruchiostec

CHIOSTÉC¹, chiostecuri, s. n. (Înv.) 1. Piedică pusă la picioarele cailor. 2. Șiret la gulerul mantalei. [Pl. și: chiostece] – Din tc. köstek. substantiv neutruchiostec

CHIOSTÉC² s. n. v. chiștoc. substantiv neutruchiostec

CHIOSTÉC, chiostecuri și chiostece, s. n. 1. Muc de țigară, chiștoc. Mută chiostecul de țigară de la un colț al buzelor la altul. PAS, Z. II 83. 2. (Învechit) Piedică pusă la picioarele cailor. Cînd te uiți la el și trece, Parcă este în chiostece. PANN, P. V.I 102. 3. (Învechit) Șiret la gulerul mantalei. Venghercă de postav negru cu brandebururi și cu chiostecuri. GHICA S. 150. – Pl. și: (s. m.) chiosteci (ODOBESCU, S. II 275). – Variantă: chioștéc (CAMIL PETRESCU, U. N. 371) s. n. substantiv neutruchiostec

chiostéc (chiostecuri), s. n. – 1. (Înv.) Piedică pusă la picioarele cailor. – 2. (Înv.) Șiret cu care se lega gulerul pelerinelor. – 3. Muc de țigară. – Var. chioștec, chiștoc. Mr. chiustecă, megl. chiustec(ă). Tc. köstek „piedică” (Miklosich, Türk. Elem., II, 112; Berneker 681; Șeineanu, II, 115; Meyer 228; Lokotsch 1211); cf. ngr. ϰιουστέϰι, alb. kjostek, bg. kjusteka. – Der. chiștocar, s. m. (Arg., sărac, cerșetor). substantiv neutruchiostec