chĭondorắsc (mă), a -î́ v. refl. (ung. kondorítni, a încreți). Munt. Mă uĭt chĭondorîș, mă uĭt cu invidie: doŭă cafenele ce se chĭondorăsc una la alta (Cl. 1910, 8, 896). temporarchĭondorăsc