CHINĂRUÍ, chinăruiésc, vb. IV. Tranz. v. chenărui. adjectivchinărui
CHINĂRUÍ vb. IV. v. chenăruí. verb tranzitivchinărui
CHINĂRUÍ vb. IV v. chenărui. verb tranzitivchinărui
chinăruit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | chinăruit | chinăruitul | chinăruită | chinăruita |
plural | chinăruiți | chinăruiții | chinăruite | chinăruitele | |
genitiv-dativ | singular | chinăruit | chinăruitului | chinăruite | chinăruitei |
plural | chinăruiți | chinăruiților | chinăruite | chinăruitelor |