CHIMVÁL, chimvale, s. n. 1. Instrument muzical folosit în vechime, compus din două talere de aramă care se loveau unul de altul. 2. (Arh.) Clopot. – Slav (v. sl. kimvalŭ < gr.). substantiv neutruchimval
chinvál n., pl. e (vsl. kinvalŭ, d. mgr. și ngr. kinvalon, vgr. kýmbalon. V. cimbal și țambal). Vechĭ. Talger (instrument muzical). – Fals chimval. substantiv neutruchinval
chimvál s. n., pl. chimvále substantiv neutruchimval
CHIMVÁL, chimvale, s. n. 1. Vechi instrument muzical compus din două talere de aramă care erau lovite unul de altul; cimbal. 2. (Rar) Clopot. – Din sl. kimvalŭ. substantiv neutruchimval
CHIMVÁL, chimvale, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Instrument muzical folosit învechime, compus dindouă talere de aramă care se loveau unul de altul, producînd un sunet puternic și vibrant. 2. (Arhaizant, rar) Clopot. Larma de aramă a chimvalelor vestea răsăritul soarelui. CAMILAR, TEM. 147. Pe cînd dădea sunet greu și prelung, din cînd în cînd, chimvalul cel mare, monahii își purtau ici-colo rantiile mohorîte. SADOVEANU, F. J. 8. substantiv neutruchimval
chimval substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | chimval | chimvalul |
plural | chimvale | chimvalele | |
genitiv-dativ | singular | chimval | chimvalului |
plural | chimvale | chimvalelor |