chilipir definitie

chilipír (chilipíruri), s. n. – 1. Lucru ieftin, cumpărare de marfă la un preț mic. – 2. Pleașcă. – Mr. chilipure, megl. chilipir. Tc. kelepir (Roesler 596; Șeineanu, II, 111; Meyer 221; Lokotsch 1156; Ronzevalle 147); cf. ngr. ϰελεπίρι, sb. ćelepir. – Der. chilipirgi, vb. (a căuta chilipiruri; a înșela); chilipirgiu, s. m. (oportunist), din tc. kelepirci. substantiv neutruchilipir

CHILIPÍR, chilipiruri, s. n. Afacere avantajoasă, câștig neașteptat, (fără muncă). ♦ (Concr.) Lucru foarte ieftin, marfă luată pe un preț de nimic. – Tc. kelepir. substantiv neutruchilipir

chilipír n., pl. urĭ (turc. kelepir). Fam. Ocaziune, pleașcă. Marfă de chilipir, ĭeftină și bună. A cumpăra de chilipir, a cumpăra ĭeftin și bun. substantiv neutruchilipir

chilipír s. n., pl. chilipíruri substantiv neutruchilipir

chilipir n. 1. marfă de ocaziune cu preț de nimica, lucru cumpărat ieftin: s’o îndulcit cu chilipiruri, de când a pus mâna pe moșie AL.; 2. folos neașteptat, câștig din întâmplare: umblă după chilipiruri; 3. (ironic) bucățică bună: o vulpe mirosise a carne... socotia că a dat de vreun chilipir ISP. [Turc. KELEPIR, lit. jaf, pradă (primitiv termen militar sinonim cu «duium» și«iamă»)]. substantiv neutruchilipir

CHILIPÍR, chilipiruri, s. n. Afacere avantajoasă sau câștig neașteptat. ♦ (Concr.) Lucru foarte ieftin; marfă cumpărată la un preț foarte avantajos. – Din tc. kelepir. substantiv neutruchilipir

CHILIPÍR, chilipiruri, s. n. Afacere avantajoasă, cîștig neașteptat, fără muncă. Blestematul de război e un chilipir pentru unii și o pacoste pentru mulți. PAS, Z. II 229. Auzind atîtea și atîtea unchiașid, ca să nu scape chilipirul din mînă, trecu cu vederea peste orice temere și bănuieli și dădu fata cu ochii închiși, fără să cerceteze ce poamă era acel Peneș-împărat. POPESCU, B. III 109. Umblă Bursuflescu să-mi cumpere răzeșia cu o nimica toată... S-o îndulcit cu chilipiruri. ALECSANDRI, T. 258. ◊ (Adverbial) Jupîni de tarabă... Suduiau, se tocmeau, cumpărau chilipir. Vieți omenești le aveai cu-o para. BANUȘ, în POEZ. N. 22. ♦ Lucru cumpărat foarte ieftin, marfă (de ocazie) luată pe un preț de nimic. Cîte chilipiruri voi mai lua de acum încolo. GORJAN, H. II 204. substantiv neutruchilipir

curat chilipir expr. foarte ieftin. substantiv neutrucuratchilipir