CHELI- elem. „gheară, clește”. (< fr. chéli-, cf. lat. chela, gr. khele) verbcheli
chelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chelésc, imperf. 3 sg. cheleá; conj. prez. 3 să cheleáscă verbcheli
CHELÍ, chelesc, vb. IV. Intranz. A deveni chel. – Din chel. verbcheli
CHELÍ, chelesc, vb. IV. Intranz. A rămîne fără păr, a deveni chel. A chelit încă de tînăr. verbcheli
chelésc v. intr. (d. chel). Devin chel. verbchelesc
chelire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | chelire | chelirea |
plural | cheliri | chelirile | |
genitiv-dativ | singular | cheliri | chelirii |
plural | cheliri | chelirilor |