chelemet definitie

chelemét (cheleméturi), s. n. – Raport, relație. Tc. kelimet „discurs” (Șeineanu, II, 105; Lokotsch 1035). Sec. XIX, rar. substantiv neutru chelemet

CHELEMÉT, chelemeturi, s. n. (Înv., în expr.) A face chelemet cu cineva = a lega prietenie, a intra în relații cu cineva. – Tc- kelimat. substantiv neutru chelemet

chelemét n., pl. urĭ (turc. ar. kelimet, vorbă). Fam. A face chelemet cu cineva, a face societate, a fi în relațiune cu cineva, a face haz de cineva. substantiv neutru chelemet

chelemet n. Mold. în locuțiunea: a face chelemet cu cineva, a avea daraveri împreună. [Turc. KELIMET, vorbă, vorbire]. substantiv neutru chelemet

CHELEMÉT, chelemeturi, s. n. (Învechit, mai ales în e x p r.) A face chelemet cu cineva = a lega prie­tenie, a intra în relații cu cineva. Ca vecini, se cunoșteau de pe nume, chelemet nu făceau unii cu alții. CONTEMPORANUL, VII 482. Eu văd că nu e treabă să fac chelemet cu dînsa. GORJAN, H. IV 173. substantiv neutru chelemet

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului chelemet

chelemet   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chelemet chelemetul
plural chelemeturi chelemeturile
genitiv-dativ singular chelemet chelemetului
plural chelemeturi chelemeturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z