reduceri si promotii 2018
Definitie chelălăit - ce inseamna chelălăit - Dex Online

chelălăit definitie

CHELĂLĂÍT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăială. [Var.: schelălăit s. n.] adjectiv chelălăit

CHELĂLĂÍT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Plângător, jalnic. – V. chelălăi. adjectiv chelălăit

chelălăít s. n. adjectiv chelălăit

CHELĂLĂÍT1 s. n. Chelălăială. – V. chelălăi. adjectiv chelălăit

CHELĂLĂIT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuțit și repetat. – V. chelălăi. adjectiv chelălăit

CHELĂLĂÍT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelă­lăi tură, chelălăială. Pare că se și aude... chelălădtul lor [al cîinilor], de bucurie sau de durere. ODOBESCU, S. III 134. – Variantă: schelălăít (C. PETRESCU, C. V. 148) s. n. adjectiv chelălăit

CHELĂLĂÍT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătratul cîinilor) Plîngător. Lătrătura lor chelălăită... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S.III 41. ◊ Fig. (Despre vorbire) Cunoscînd milă în ochii femeii... [mutul] repezi cîteva sunete chelălăite și neînțelese. SADOVEANU, P. M. 259. adjectiv chelălăit

chelălăi v. 1. a urla văitându-se (de câini când îi bate rău cineva); 2. fig. a plânge neîncetat (de copii). [Onomatopee]. verb chelălăi

chelălăí (-ăésc, -ít), vb. – A scheuna (despre cîini). – Var. schelălăi. Creație expresivă, cf. ngr. ϰελρίζω „a murmura”, prov. quila, fr. (Marne) quialer, cu aceeași accepție. – Der. chelălăială, chelălăitură, chelălăit, chilălău, s. f. și n. (scheunat). Cf. schilă. verb chelălăi

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plângătoare, ascuțite și dese. [Var.: schelălăí vb. IV] – Onomatopee. verb chelălăi

chelălăí (a ~) vb., ind. prez. 3 chelắlăie, imperf. 3 sg. chelălăiá; conj. prez. 3 să chelắlăie verb chelălăi

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică. verb chelălăi

CHELĂLĂÍ, chelắlăi, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. V. scheuna. Dar dată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49. Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebu­nești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE. O. II 77. Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515. ◊ Fig. (Rar, despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156. – Variante: schelălăí (LESNEA, I. 127, ALECSANDRI, P. III 206, ȘEZ. VII 66), schilăí (RETEGANUL, P. IV 46), schiolălăí (HOGAȘ, M. N. 187) vb. IV. verb chelălăi

chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ [!]. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc. verb chelălăĭesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului chelălăit

chelălăit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chelălăit chelălăitul chelălăi chelălăita
plural chelălăiți chelălăiții chelălăite chelălăitele
genitiv-dativ singular chelălăit chelălăitului chelălăite chelălăitei
plural chelălăiți chelălăiților chelălăite chelălăitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z