reduceri si promotii 2018
Definitie chei - ce inseamna chei - Dex Online

chei definitie

chel (-ială), adj. – Pleșuv, fără păr. Tc. kel (Șeineanu, II, 104; Lokotsch 1152). Cuvînt cunoscut numai în Munt. și Mold. (ALR, I, 12). Forma de pl. m. oscilează între cheli și chei. Der. cheli, vb. (a pierde părul); chelie, s. f. (calviție; pleșuvie; înv., favus); cheleș (mr. chileș, megl. cheleș), adj. (chel), din tc. keleș; chelbaș, adj. (înv., bolnav de favus, chelbos), din tc. kel și baș „cap” (Șeineanu, II, 105; Lokotsch 1025); chelboși, vb. (a-și pierde părul); chelboșie, s. f. (calviție). Nu este posibil să separăm de aceste ultime cuvinte pe chelbe, s. f. (înv., favus; calviție), care totuși a fost interpretat plecîndu-se de la lat. *calvia cu l propagat *clalvia (Tiktin; Pușcariu, Dacor., IV, 720; DAR; cf. îndoielile din REW 1530), dar care nici măcar astfel ar fi produs rezultatul care i se atribuie; sau din alb. kjëlp „puroi” (Philippide, Viața rom., IV (1916), p. 39). Dacă se are în vedere absoluta identitate a cuvintelor menționate aici, ca și circumstanțachelbe circulă în aceleași regiuni ale vechiului regat al României, cu excepția Trans., reiese evident că este vorba de același cuvînt tc. (opinie împărtășită de Șeineanu, II, 105 și Rosetti, I, 160). Probabil este vorba de o dublă formație regresivă: chelboșie a dat chelbos, adj. (chel), și acesta a dus la chelbe (chelie), ca scîrboșie, față de scîrbos și scîrbă. adjectiv chel

chel adj. m., pl. chei; f. cheálă, pl. chéle adjectiv chel

chel a. și m. care e fără păr pe tot capul sau numai pe o parte, pleșuv: chelului ce-i lipsește, numai tichie de mărgăritar PANN. [Turc. KEL]. adjectiv chel

CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Tc. kel. adjectiv chel

chel, cheálă adj., pl. chelĭ și cheĭ, chele (turc. kel; bg. kel. V. cheleș). Pleșuv, al căruĭ cap n´are păr. Cheluluĭ tichie de mărgăritar îĭ trebuĭe, ție-țĭ lipsește un lucru necesar, și tu facĭ lux (se zice despre un sărac care face lux ridicul orĭ despre un prost care-și cumpără cărțĭ pe care nu le pricepe ș. a.). adjectiv chel

CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Din tc. kel. adjectiv chel

CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) fără păr; pleșuv. Le speriau [pe fete] că, dacă nu se lasă cu cozile strînse pînă le usturau ochii, rămîn chele. PAS, Z. I 219. Își scoate pălăria și-și șterge binișor cu batista capul chel, lustruit ca fildeșul, apoi se descheie la vestă. VLAHUȚĂ, O. A. II 242. Ginerele împăratului cel chel spuse nevesti-sii ce făcu. ISPIRESCU, L. 171. Să-i cază cosița, Să rămîie cheală. TEODORESCU, P. P. 369. ◊ (Substantivat) Ce-i lipsește chelului? Tichie de măr­găritar v. tichie.Fig. (Rar, despre munți) Care nu are vegetație; pleșuv. Înaintea lor se ridica un munte chel; nici un arbore; pe jos iarba era păscută. VLAHUȚĂ, O. A. III 49. adjectiv chel

Chelu’ s. m. sg. penis. adjectiv chelu

a fi cheală la pat expr. (er.) a fi frigidă. adjectiv afichealălapat

a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba. adjectiv aidaîncapluichelu

a face (cuiva) cheie expr. (intl.) a întinde o cursă (cuiva). substantiv feminin aface

chéie (chéi), s. f.1. Obiect de metal care servește la încuierea sau deschiderea unei broaște. – 2. Robinet. – 3. Cuvînt șablon. – 4. Deschizător de conserve. – 5. Croșetă (pentru încheiat nasturii). – 6. Acordor, persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale. – 7. La instrumentele muzicale de vînt, valvulă. – 8. Piatră situată în punctul cel mai înalt al unei bolți. – 9. Explicație, dezlegare. – 10. Bază, piatră unghiulară. – 11. Dantelă. – 12. (Pl.) Defileu, vale îngustă între doi pereți înalți, trecătoare. – Mr. cl’aie, megl. cl’eili. Lat. clavem (Pușcariu 352; Candrea-Dens., 324; REW 1981; DAR); cf. it. chiave (lec. chié), prov., cat. clau, fr. clé, sp. llave, port. chave. Pentru accepția „defileu”, cf. sard. keia, care pare totuși de origine preromană (cf. Wagner 294) pe lîngă faptul că există o anomalie în fonetismul său (lat. cl ar fi dat cr în sard.); der. din gr. ϰεία, propusă de Atzori 95, nu pare posibilă pentru rom.Der. cheiță, s. f. (cheie mică; dantelă; obiect care prinde); cheier, s. m. (fabricant de chei; portchei), pe care Candrea-Dens., 325, îl derivă de la alt. clavārius, și Pascu, Beiträge, 15, de la *claviarius. Cf. cheotoare, încheia, descheia. substantiv feminin cheie

a ține (ceva) sub cheie expr. a păzi (ceva); a păstra (ceva) cu mare grijă. substantiv feminin aține

CHÉIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal servind la deschiderea sau închiderea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează personaje sau fapte reale, camuflate cu ajutorul ficțiunii, a simbolurilor. Poziție cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. ♦ Sistem convențional de cifrare și de descifrare a corespondenței secrete. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a fixa numele notelor și gradul de înălțime al sunetelor corespunzătoare. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale strâmtă între doi pereți înalți de stâncă. Cheile Turzii. 6. (În expr.) Cheie de boltă = piatră din mijlocul unei bolți, care susține toate celelalte pietre; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă. – Lat. clavis. substantiv feminin cheie

chéie s. f., art. chéia, g.-d. art. chéii; pl. chei substantiv feminin cheie

chéĭe f., pl. cheĭ (lat. clavis; it. chiave, pv. cat. clau, fr. clef, sp. llave, pg. chave. V. claviculă, clavir). Instrument de deschis și închis un lacăt orĭ o broască. Un fel de șurubelniță care înșurubează apucînd șurubu: cheĭe de ceasornic, de bicicletă. Semn muzical care determină numele și înălțimea notelor: cheĭa sol, cheĭa fa. La trompete (cornurĭ, goarne), mecanizmu care, împins cu mîna, modifică sunetu: corn cu cheĭ (saŭ cornet cu pistoane saŭ fligorn). Fig. Carte care te face să pricepĭ altă carte, cum ar fi o traducere. Punct foarte important: Strassburgu e cheĭa Franciiĭ. Cheĭe de boltă, peatra [!] din mijlocu bolteĭ și pe care se reazămă toate petrele, fiind pusă cea din urmă. Fig. Principiŭ, bază: religiunea e cheĭa de boltă a ordiniĭ sociale. substantiv feminin cheĭe

CHÉIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare, soluție. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu (sau de) cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis. substantiv feminin cheie

CHÉIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal anume făcut pentru a încuia și a descuia o broască sau un lacăt. În fund, din gaura unei chei izvora o ață de lumină. SADO­VEANU, O. I 434. Aruncau cu uncrop pe la țîțînile ușii și în borta cheii. CREANGĂ, P. 250. Bate, doamne, pe lelea De ce ș-a pierdut cheia, C-a rămas lada-ncuiată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ E x p r. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține încuiat. Cheia și lacătul = totul; alfa și omega, începutul și sfîrșitul. 2. Fig. Cale de urmat. Cheia creării bazei econo­mice a socialismului este industrializarea socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 94. ◊ Expr. Întreprindere-cheie = întreprindere de importanță deosebită în eco­nomia națională. Poziție-cheie = poziție strategică, indus­trială, economică etc. de importanță deosebită., Procedeu prin care se poate explica, înțelege sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. Tovarășe care... zîmbești... dînd faptelor tîlcuri și tîlcului chei... voi toți tovarășii mei, Să ne-nfrățim voinicește puterile. DEȘLIU,34. Mulți din lectorii noștri vor fi căutat cheia întîmplărilor lui în lucrurile care-l înconjurau. EMINESCU, N. Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează personaje și fapte adevărate, dar camuflate cu ajutorul ficțiunii. ♦ Sistem convențional de cifrare și descifrare a corespondenței secrete. Statutele, scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine. GHICA, S. 689. 4. Unealtă de metal cu care se strîng sau se desfac șuruburile și piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilin­dric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins șurubul sau piulița pe care trebuie să le răsucească. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau diferite alte mecanisme (jucării,metronoame etc.). ♦ Mic instrument de metal sau de lemn cu care se întind coardele, unor instrumente muzicale. 5. Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a fixa numele notelor și gradul de înălțime al sunetelor reprezentate prin acele note. Cele mai cunoscute chei sînt cheia sol și cheia fa. 6. (De obicei la pl.) Vale strîmtă între doi pereți înalți de stîncă. Cheile Bicazului. Cheile Turzii. 7. (Termen de construcție, în e x p r.) Cheie de boltă sau (rar) cheia bolților = piatra din mijlocul unei bolți, care susține toate celelalte pietre; fig. element pe care se bazează înțelegerea sau dezlegarea unei pro­bleme. A apărut oare în plastica noastră ca temă esen­țială omulomul nou ? Acesta este miezul problemei, aci stă cheia de boltă a înțelegerii problemei și deci și a felului în care ea trebuie rezolvată de artiștii noștri plastici. CON­TEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 6/1. Numeroase ciu­buce sau nervure... formau în jurul cheii bolților niște largi rozete în formă de stele. ODOBESCU, S. I 443. substantiv feminin cheie

cheie f. 1. unealtă de fier spre a încuia și descuia un lacăt; 2. fig. punctul strategic cel mai însemnat dela graniță: Strasburgul era cheia Franței; 2. lucru prin a cărui cunoaștere se pot înțelege altele: cheia științelor; 4. ce servă a deschide, a monta și demonta mașinile, instrumentele; 5. Muz. semn care determină numele și gradul de înălțime al notelor pe o linie: cheia de sol. [Vechiu rom. chiae = lat. CLAVEM]. ║ pl. Chei, 1. trecătoare strâmtă, curmătură de munte: Cheile Argeșului; 2. pereți de stânci negri in Bistrița. substantiv feminin cheie

Turda f. 1. numit de Maghiari Torda și de Sași Thorenburg, numele unui județ ardelean (161.000 loc.) cu cap. Turda; 2. oraș ardelenesc în valea Arieșului, cap. județului Turda: 13.500 loc., mine de sare; 3. (Câmpia), șes pe malul stâng al Arieșului unde fu omorît Mihaiu Viteazul (1601); 4. (Cheia) spre apus de Turda, în Munții Apuseni, tăietură curmezișă a unei coaste de deal cu o priveliște minunată. substantiv feminin turda

o cheie, două chei expr. (glum.) O.K., în regulă. substantiv feminin ocheie

cheie cu barbă expr. (intl.) adevăr. substantiv feminin cheiecubarbă

*pozíție-chéie (-ți-e-) s. f., art. pozíția-chéie (-ți-a-), g.-d. art. pozíției-chéie; pl. pozíții-chéie, art. pozíțiile-chéie (-ți-i-) substantiv feminin pozițiecheie

chéie de bóltă s. f. + prep. + s. f. substantiv feminin cheiedeboltă

cuvấnt-chéie s. n., pl. cuvínte-chéie substantiv feminin cuvânt-cheie

cheia și lacătul expr. începutul și sfârșitul. substantiv feminin cheiașilacătul

CHEI s.n. 1. Construcție de piatră, de beton etc., făcută pe malul unei ape navigabile pentru acostarea vaselor. 2. (Rar) Țărm al unei ape amenajat pentru a preveni inundațiile; estradă de-a lungul unui astfel de țărm. [Pl. -iuri, var. cheu s.n. / < fr. quai]. substantiv neutru chei

chéi (chéiuri), s. n. – Construcție în port pentru acostarea, încărcarea și descărcarea vapoarelor; stradă de-a lungul unei asemenea construcții sau a unui rîu. Fr. quai. substantiv neutru chei

CHEI s. n. 1. construcție pe malul unei ape navigabile pentru încărcarea și descărcarea navelor, servind totodată la consolidarea malului și pentru a preveni inundațiile; (p. ext.) stradă de-a lungul unui astfel de mal. 2. rampă de încărcare-descărcare a vagoanelor de cale ferată. (< fr. quai) substantiv neutru chei

CHEI, cheiuri, s. n. 1. Loc amenajat într-un port pentru acostarea vapoarelor. ♦ Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselii vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea acestora. 2. Țărm al unei ape, amenajat pentru a preveni inundațiile și surpările; stradă de-a lungul unui astfel de țărm. – Fr. quai. substantiv neutru chei

*cheĭ n. V. cheŭ. substantiv neutru cheĭ

cheŭ și cheĭ n., pl. urĭ (fr. quai, de orig. normando-picardă, d. celt. cai). Zid făcut pe malu uneĭ ape ca să oprească revărsarea (zăgaz) orĭ ca să ușureze încărcarea și descărcarea mărfurilor din corăbiĭ. Stradă pe marginea apelor: cheu [!] Dîmbovițeĭ în Bucureștĭ. V. splaĭ. substantiv neutru cheŭ

chei s. n., art. chéiul; pl. chéiuri substantiv neutru chei

CHEI, cheiuri, s. n. 1. Construcție amenajată într-un port pentru acostarea, încărcarea și descărcarea vapoarelor, servind, totodată, la consolidarea malului și la apărarea acestuia de acțiunea apelor; p. ext. stradă de-a lungul și la marginea unei asemenea construcții. 2. Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselii vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea lor. [Var.: cheu s. n.] – Din bg. kei, fr. quai. substantiv neutru chei

CHEI, cheiuri, s. n. Țărm al unei ape amenajat pentru a preveni inundațiile și surpările; stradă de-a lungul unui astfel de țărm (v. splai); loc amenajat într-un port pentru acostarea vapoarelor (v. p o r t). Venea... din Cotroceni pe lîngă cheiul gîrlei. PAS, Z. IV 107. [Pietrele] care au fost tîrîte pînă la marginea Oltului stau îngrămădite pe malul lui... ca mulțimea unor emi­granți pe cheiuri, înainte de plecarea vaporului. BOGZA, C. O. 210. Mușat rămăsese tot visătorul... de pe cheiul Galaților. GALACTION, O. I 131. Nici o viețuitoare nu mai mișca pe cheiurile înfierbîntate. BART, E. 19. – Variantă: cheu (BART, E. 317) s. n. substantiv neutru chei

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului chei

chei   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chei cheiul
plural cheiuri cheiurile
genitiv-dativ singular chei cheiului
plural cheiuri cheiurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z