CHEFĂLUÍ, chefăluiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din chef. verbchefălui
!chefăluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se chefăluiéște, imperf. 3 sg. se chefăluiá; conj. prez. 3 să se chefăluiáscă verbchefălui
chefăluì v. Mold. a chefui: boierii s’au chefăluit AL. verbchefăluì
CHEFĂLUÍ, chefăluiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se îmbăta. – Chef + suf. -ălui. verbchefălui
CHEFĂLUÍ, chefăluiesc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. De la o vreme se chefăluiește Ivan cum se cade, și unde nu începe a chiui... CREANGĂ, P. 310. Boierii s-o cam chefăluit. ALECSANDRI, T. 554. Vreu să ne întrecem la masă, măcar să știu că m-oi chefălui. NEGRUZZI, S. I 222. verbchefălui
chefuĭésc v. intr. (d. chef). Fam. Fac chef, petrec. V. refl. Mă cam îmbăt. – Și a se chefălui (Mold.), a se chefeli (Olt.) verbchefuĭesc
chefăluĭésc, chefelésc, V. chefuĭesc. verbchefăluĭesc