chebap definitie

KEBÁB s.n. În bucătăria turcească, carne de berbec sau de miel la frigare; prin ext. orice fel de carne (de vacă, de porc, de pui) la frigare; șiș-kebab = frigărui asortate din bucăți de carne de batal sau de miel, ceapă, ardei și roșii fripte la frigare; döner-kebab = straturi de carne de miel sau batal (în bucătăria internațională și de vacă sau de pui), marinate în prealabil, puse pe un proțap vertical rotitor, din care se taie, pe măsură ce se frig, fâșii subțiri, servite cu salată, învelite într-o lipie subțire sau într-o pită despicată. var. chebab, chebap; din. tc. kebabi. substantiv neutrukebab

chebáp (chebápuri), s. n. – Carne friptă la frigare. – Mr. chibape. Tc. kebap (Șeineanu, II, 102; Lokotsch 972; Berneker 498; Ronzevalle 144); cf. ngr. ϰεμπάπι, bg. kebab. substantiv neutruchebap

CHEBÁP, chebapuri, s. n. Friptură la frigare, pregătită cu mirodenii, după obiceiurile bucătăriei turcești. – Tc. kebap. substantiv neutruchebap

chebáp n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] kebab și kebap; ngr. kebápi, bg. kebap). Vechĭ. Friptură la frigare și opărită cu sos. substantiv neutruchebap

chebáp s. n., pl. chebápuri substantiv neutruchebap

chebap n. friptură pe frigare preparată turcește (felii largi de berbece sunt înfirate pe o frigare și fripte pe cărbuni, apoi stropite cu sos de ceapă și de pătlăgele roșii): dobe de mistreț și chebapuri de căprioară Od. [Turc. KEBAB]. substantiv neutruchebap

CHEBÁP, chebapuri, s. n. Friptură la frigare, pregătită cu mirodenii, specifică bucătăriei turcești. – Din tc. kebap. substantiv neutruchebap

CHEBÁP, chebapuri, s. n. Friptură la frigare, pregă­tită cu mirodenii după obiceiurile bucătăriei turcești. V. frigă r_u i e. Nicola, spune-i ce este chebapul tur­cesc. CAMIL PETRESCU, T. II 209. Chebapuri de căpri­oară. ODOBESCU, S. III 39. substantiv neutruchebap