Alege sensul dorit: cetate -substantiv feminin cetate -substantiv propriu

cetate definitie

Floci (Cetate de) pl. 1. V. Cetate; 2. od. căpitănie în jud. Ialomița. substantiv femininfloci

cetáte (cetắți), s. f.1. Fortăreață, citadelă, castel. – 2. Oraș. – Mr. țitate, megl. țitati, istr. cetǫte. Lat. cῑvĭtātem (Diez, I, 123; Pușcariu 349; Candrea-Dens., 322; REW 1959; DAR)); cf. alb. kjutat (Meyer 229); it. città, v. prov., cat. ciutat, fr. cité, sp. ciudad, port. cidade. Der. cetățuie, s. f. (citadelă, fortăreață); cetățean, s. m. (locuitor al unui stat); cetățenesc, adj. (de cetățean, civic; obștesc); cetățenie, s. f. (condiția de cetățean; naționalitate); cetățenime, s. f. (mulțime de cetățeni; burghezie); încetățeni, vb. (a acorda cetățenie); concetățean, s. m., format pe baza fr. concitoyen. substantiv feminincetate

cetáte s. f., g.-d. art. cetắții; pl. cetắți substantiv feminincetate

CETÁTE, cetăți, s. f. (În trecut) Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; oraș întărit cu ziduri; p. ext. oraș (mare). ◊ (Înv.) Cetate de scaun = capitală. ♦ Locuitorii unui oraș (întărit). – Lat. civitas, -atis. substantiv feminincetate

cetáte f., pl. ățĭ (lat. civitas, civitátis, cetățenie, oraș, stat; it. cittá, vpv. ciutat, fr. cité, sp. ciudad, pg. cidade. V. civil). Oraș fortificat. Fort. Dreptu de cetate, dreptu de cetățenie. Artilerie de cetate, artilerie compusă din tunurĭ stabile în forturĭ. – Vechile cetățĭ moldoveneștĭ cu zidurĭ de peatră [!] eraŭ comandate de cîte un pîrcălab, apoĭ de cîte doĭ. Ele eraŭ: Hotinu, Orheĭu, Soroca, Tighina (turc. Bendér, adică „port, șcheĭe”), Cetatea Albă (turc. Ak-kermán), Chilia, Țețina, Ciceu, Suceava, Romanu, Cetatea Neamțuluĭ și Crăcĭuna. Unele tîrgurĭ, ca Baĭa, eraŭ întărite numaĭ cu șanțurĭ și palisade (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 1910, I, 71, 123 și 152). V. nazir, raĭa. substantiv feminincetate

cetate f. 1. loc întărit, fortăreață: cetatea Neamțului; 2. oraș întărit cu ziduri, oraș în genere, azi numai în poezie: ca ’n țintirim tăcere e ’n cetate (= Veneția) EM.; dreptul de cetate, aptitudine de a se bucura de toate drepturile unui cetățean; 3. numele apelativ al vechilor ruine (în Romanați, Doljiu, etc.). [Lat. CIVITATEM, starea de cetățean (vulg. – URBS)]. substantiv feminincetate

Cetate f. 1. com. urbană cu ruine vechi în județul Doljiu: 5000 loc., important sub raportul strategic: aci se dete o bătălie la 1854 între Turci și Ruși și ea jucă un rol în răsboiui pentru independență (1877); 2. localitate la poalele Munților Apuseni, pe teritoriul comunei ruinate. substantiv feminincetate

Jidova (Cetatea) f. sau Uriașa, ruină veche, lângă Câmpulung, într’o câmpie închisă între dealuri. substantiv femininjidova

Neamțu (Cetatea) f. 1. cetate veche, foarte tare, în județul Neamțu și ale cării ruine se văd pe coasta unui deal la V. de orășelul cu acelaș nume; odinioară, azilul Domnilor Moldovei; 2. mănăstire zidită de Petru Rareș (1530) cu institut de infirmi și de alienați. substantiv femininneamțu

CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis. substantiv feminincetate

CETÁTE, cetăți, s. f. (În trecut) Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; oraș întărit sau parte împrejmuită cu ziduri și întărituri a unui oraș; p. ext. oraș (mare). Kremlinul, cetatea medievală a puterii abso­lute, e astăzi al poporului. SADOVEANU, C. 45. Socotința mea este că Mehmet-sultan e bine să rămîie dincolo de fluviu. Și mai bine decît atît este să nu poată intra în cetățile Moldovei. SADOVEANU, F. J. 732. Spune-acolo de o cetate Care « Neamțul» se numea. COȘBUC, P. I 325. Lună,.. Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. ◊ Fig. Uniunea Sovietică, ale cărei forțe cresc zi de zi, este cea mai puternică cetate a păcii. DOC. Part. 282. Sub conducerea partidului, U.T.M. își îndeplinește înalta sarcină de a organiza asaltul tineretului pentru cucerirea cetății științei. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 12, 1 /2. Cetate de scaun = capitală. Au mers cu toții la cetatea de scaun, unde erau pregătite sărbători mari în cinstea lor. CARAGIALE, O. III 93. ♦ Locuitorii unei cetăți, ai unui oraș. Întreaga cetate s-a ridicat împotriva dușmanului. substantiv feminincetate

Orevița f. deal și sat în jud. Mehedinți, unde se face un vin negru foarte căutat: 2300 loc. Ruine numite de popor Cetatea Latinilor. substantiv femininorevița

Severin n. 1. (Cetatea), oraș vechiu, fosta cap. a Olteniei, azi Turnu-Severin; 2. cetate întemeiată de regii unguri pe la 1230 și comandată de un dregător ungur numit Ban; 3. (Țara), numele Olteniei în sec. XIII; 4. (Noul), episcopie cu reședința în Râmnicul Vâlcii și a cării autoritate se întinde peste toată Oltenia. substantiv femininseverin

Cetatea-Albă f. numele românesc al Akkermanului și al Vizegradului; județ si oraș în Basarabia (V. Akkerman): 55.000 loc. substantiv feminincetateaalbă

Demir-Hissar n. sau Cetatea-de-Fier, oraș turcesc în vilaietul Salonicului, pe un afluent al Strumei: 8000 loc. Izvoare termale. Cedat Greciei în 1913. substantiv feminindemirhissar

Cetatea-Babei f. pisc pe Bucegii din culmea Carpațiior. substantiv feminincetateababei

Cetatea-Fetei f. cetate ruinată în județele Vlașca și Ialomița. substantiv feminincetateafetei

Cetatea Jidova f. V. Jidova. substantiv feminincetateajidova

Cetatea-de-Baltă f. numită de Unguri Küküllüvár, și de Nemți Kokelburg, orășel în Transilvania pe malul stâng al Târnavei-mici, cu o cetate veche. substantiv feminincetateadebaltă

Cetatea-de-Floci f. cetate veche ale cării ruini se văd și astăzi la gura Ialomiței, la locul numit Piua-Petrei. substantiv feminincetateadefloci

Cetatea-de-Pământ f. cetate ruinată în județul Tutova, din care n’a mai rămas decât un zid de pământ. substantiv feminincetateadepământ

Cetatea Latinilor f. V. Orevița. substantiv feminincetatealatinilor

Cetatea Neamțului f. V. Neamțu. substantiv feminincetateaneamțului

Cetatea Dâmboviței f. vechiul nume al Bucureștilor. V. Dâmbovița. substantiv feminincetateadâmboviței

Cetatea Severinului f. V. Severin. substantiv feminincetateaseverinului

Cetatea lui Țepeș-Vodă f. V. Căpățâneni. substantiv feminincetatealuițepeșvodă

Cetatea lui Radu Negru f. V. Negru-Vodă. substantiv feminincetatealuiradunegru

Cetate f. 1. com. urbană cu ruine vechi în județul Doljiu: 5000 loc., important sub raportul strategic: aci se dete o bătălie la 1854 între Turci și Ruși și ea jucă un rol în răsboiui pentru independență (1877); 2. localitate la poalele Munților Apuseni, pe teritoriul comunei ruinate. substantiv propriucetate

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicetate

cetate  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Cetate
plural
genitiv-dativ singular Cetate Cetatei
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z