reduceri black friday 2017
Definitie cert - ce inseamna cert - Dex Online
Alege sensul dorit: cert - adjectiv cert - verb tranzitiv

cert definitie

cert (cértă), adj. – Sigur, neîndoios. Lat. certus (sec. XIX). – Der. (din fr.) certifica, vb.; certificat, s. n.; certificator, adj.; certitudine, s. f.; incertitudine, s. f. adjectiv cert

CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus]. adjectiv cert

CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo]. adjectiv cert

CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus) adjectiv cert

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Lat. lit. certus. adjectiv cert

*1) cert, -ă adj. (lat. certus, d. cérnere. V. cert 2). Sigur, pozitiv, neîndoĭos: un fapt cert. Determinat, anumit: o certă cantitate. Adv. În mod cert. adjectiv cert

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte adjectiv cert

cert a. și adv. sigur, neîndoios: lucru cert. adjectiv cert

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus. adjectiv cert

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. Un fapt cert. adjectiv cert

2) cert, a v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s´aŭ certat de mult și certațĭrămas pînă azĭ. verb tranzitiv cert

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare. verb tranzitiv certa

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă verb tranzitiv certa

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere (adesea cu vorbe grele și cu imputări aspre); a se sfădi, a se gîlcevi. Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174. Ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R, V. 41. În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328. ◊ (Poetic) Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177. ◊ Expr. A se certa furcă v. furcă. 2. Refl. reciproc. A rupe relațiile de prie­tenie, a se învrăjbi (cu cineva). Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98. 3. T r a n z. A mustra, a dojeni (uneori cu vorbe grele, cu imputări aspre). V. o c ă r î. Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61. Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Împăratul o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27. Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Absol. (Rar) Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94. 3. Tranz. (Învechit și arhaizant, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A pedepsi. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMI­NESCU, O. I 146. Te-am crescut d-atîta vrane, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668. ◊ F i g. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. ◊ (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tâlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154. verb tranzitiv certa

certá (certát, certát), vb.1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare.Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636). verb tranzitiv certa

certà v. 1. a mustra violent, a înfrunta cu asprime: îl ceartă mereu pentru toate nimicurile; 2. (rar și învechit) a pedepsi: vei vrea cu oaste și răsboiu ca să ne cerți EM.; 3. a-și vărsa supărarea prin vorbe sau fapte violente: se ceartă și se împacă. [Lat. CERTARE, a se lupta: românește cu sensul slăbit]. verb tranzitiv certà

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare. verb tranzitiv certa

A CERTA a bruftui, a bruftului, a da (cuiva) cu flit, a desființa, a face albie de porci (pe cineva), a face pe cineva cu ou și cu oțet, a face pe cineva praftură, a flitui, a lua în șuturi, a obrăznici, a pizdui, a probozi, a-i sări (cuiva) în cap, a scărmăna, a scoate (pe cineva) la tablă, a spăla pe cineva pe cap, a-i spune cuiva vreo două de dulce, a trage (cuiva) un frecuș / un perdaf / o săpuneală, a ține (cuiva) o predică, a umple de bogdaproste, a zice (cuiva) vreo două de dulce. verb tranzitiv acerta

A SE CERTA a se avea ca câinele cu pisica, a se bălăcări, a se cârâi, a se certa ca la piață, a se ciondăni, a lua în bețe / în coarne (cu cineva), a se lua (cu cineva) la clanță, a-și scoate ochii unul altuia. verb tranzitiv asecerta

a se certa ca la piață expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale. verb tranzitiv asecertacalapiață

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cert

cert   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cert certul certă certa
plural cerți cerții certe certele
genitiv-dativ singular cert certului certe certei
plural cerți cerților certe certelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z