CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. I. 1. Solicitare, dorință, rugăminte. 2. Pretenție, exigență, revendicare. 3. Căutare, cerință. ◊ Cerere și ofertă = raportul dintre necesitatea de cumpărare și cantitatea de mărfuri aduse pe piață. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere. II. (Concr.) Petiție. III. (Tehn.; în expr.) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. substantiv feminincerere
cérere f. Acțiunea de a cere. Hîrtie care cuprinde o cerere (petițiune). substantiv feminincerere
cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri substantiv feminincerere
cerere f. fapta de a cere și rezultatul ei: petițiune. substantiv feminincerere
CERÉRE, cereri, s. f. Acțiunea de a cere și rezultatul ei. 1. Exprimare a unei dorințe, a unei rugăminți; solicitare, rugăminte. Nu pot să-ți ascult cererea. ▭ După cererea sa, îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI S. I 219. Cerere în căsătorie = propunere de căsătorie. ◊ Expr. La cererea generală = potrivit dorinței unanime. La cererea generală spectacolul se repetă. 2. Pretenție, exigență, revendicare. Un om în adevăr nepărtinitor ar putea... să-mi facă observație că cererile... pe care le fac criticii sînt prea vaste. GHEREA, ST. CR. II 12. 3. Căutare, cerință, Cerere și ofertă = raportul dintre cantitatea de mărfuri aduse pe piață și posibilitatea și necesitatea de cumpărare. Proporția în care capitalistul își valorifică capitalul este cu atît mai mare cu cît e mai mare diferența dintre oferta sa și cererea sa, cu alte cuvinte cu cît e mai mare excedentul valorii mărfurilor pe care el le-a adus peste valoarea mărfurilor pe care el le cere. MARX, C. II 99. ◊ Loc. a d v. La cerere = cînd se cere. Banii depuși la C.E.C. se restituie la cerere. II. (Concretizat) Petiție. Mi-a spus să mă duc imediat cu cererea la minister. CAMIL PETRESCU, U. N. 67. III. (Tehn., numai în e x p r.) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci cînd este supusă unui proces de curățire biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat (o zi, o lună etc.). substantiv feminincerere
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere. substantiv feminincerere
2) ceĭ, V. cer, a cere. verb tranzitivceĭ
3) cer, cerút și (vechĭ) cerșút, a cére v. tr. (lat. quáero, quáerere, supinu quaesítum, a căuta, a´ntreba, a ancheta; it. chiedere, pv. vfr. querre, sp. pg. querer. – Cer, ceĭ și ceŭ, cerĭ și ceĭ, cere; ceruĭ, vechĭ cerșuĭ; să cer, să cerĭ, să ceară, vechĭ să ceĭ, să ceĭe; imp. cere, nu cere; cerînd, vechĭ și ceind. V. cerșesc, chestiune, inchizițiune). Rog să mi se dea ceva: a cere un măr, o favoare. Solicit, pretind: a cere o funcțiune. Exig, pretind: a cere punga saŭ vĭața. Am nevoĭe: pămîntu cere ploaĭe, politeța [!] cere să fiĭ blînd. Doresc, poftesc: stomahu [!] îmĭ cere o limonadă. Cerșesc: calicu, pînă nu cere, nu mănîncă cu plăcere. Pețesc: a cere o fată în căsătorie. A cere înapoĭ, a reclama să ți se restitue [!]. A cere un elev din internat, a cere să i se dea voĭe să ĭasă. A cere de pomană, a cere pomană saŭ milă, a cerși. V. refl. A cere voĭe: m´am cerut de la tata să mă duc la plimbare. A avea căutare, a se căuta: marfa asta se cere mult. A te cere de la profesor afară din clasă, a-ĭ cere voĭe să ĭeșĭ din clasă. Se cere, trebuĭe, e necesar: se cere să murim pentru patrie. verb tranzitivcer
cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica prețul unei mărfi. – 6. A cerși, a cere de pomană. – 7. A peți, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezența. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizație. – Mr. țer, țireare „a căuta,” megl. țer. Lat. quaerĕre „a căuta” și a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerință, s. f. (exigență), formație literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui și a part. cerut este modernă și analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerșii, de unde cerșui, și quaesῑtum › cerșit, mai tîrziu cerșut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerșii, s-a construit un prezent analogic cerșesc; astfel se explică cerși, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerșit, s. n. (faptul de a cerși); cerșetor, s. m. (persoană care cere de pomană); cerșetoresc, adj. (de cerșetor); cerșetori, vb. (a cerși); cerșetorie, s. f. (cerșit). Pentru formarea acestui vb., cf. Șeineanu, Semasiol., 214 și de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerșetor”. verb tranzitivcere
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A stărui pe lîngă cineva pentru a obține ceva, a se adresa cuiva pentru a-i convinge să-ți îndeplinească o dorință, o rugăminte. Du-te la împăratul și cere să-ți dea douăzeci de corăbii. ISPIRESCU, L. 23. Ba pune-ți pofta-n cui, măi babă. Cînd ți-am cerut ouă, știi ce mi-ai răspuns ? Bate acum și tu găina, să-ți aducă galbeni. CREANGĂ, P. 69. îndată i se aduc cele cerute. CREANGĂ, P. 310. Mi-ai zis: Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer... Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic pe Arald. EMINESCU, O. I 91. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau paharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lîngă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... Cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ A b s o l. Cine cere nu piere (dar nici nume bun n-are). ◊ Refl. Fiul cel mai mic... se ceru și el de la tată-său ca să-l lase să pîndească și el. ISPIRESCU, L. 73. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte și i-au primit bucuros. SBIERA, P. 113. ◊ (Propoziția secundară finală se subînțelege) M-aș cere, taică, la școală. Mă îndemnară domnul învățător; zice că sînt fir de grîu în mărăciniș. Dacă învăț, e ca și cum m-ar săpa și m-ar plivi. SADOVEANU, M. C. 10. 2. (Cu privire la o fată sau, f i g., la mîna ei) A face propuneri de căsătorie, a peți. Iară cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul... aceluia pe loc îi și taie capul. CREANGĂ, P. 78. Și-au plăcut unul altuia. Și Ipate, nemaiavînd răbdare, se și duce la tată-său și la mă-sa, de-o cere [pe fată]. CREANGĂ, P. 16S. Ceru mîna tinerei domnițe. NEGRUZZI, S. I 107. Deseară vin la voi... Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Cu sensul reieșind din determinări) A cerși. Cere de pomană la colțul străzii. ▭ Am pățit și noi ca un cerșitor care ședea pe comoară și cerea milostenie. CREANGĂ, P. 134. ◊ A b s o l. De-am avut, de n-am avut, Eu la altul n-am cerut. ȘEZ. IV 219. 4. A pretinde (ceva) în baza unui drept, a revendica. Eu mă tocmesc pe trei ani odată... -Despre mine, cu atîta mai bine, măi Chirică. Și ce mi-i cere tu pentru trei ani ? – Ce să-ți cer? Ia, să-mi dai de mîncare și de purtat cît mi-a trebui. CREANGĂ, P. 151. Nu trebuie să cerem de la vînători o aprețuire rece și nepărtinitoare a întîmplărilor și a izbinzilor ce se ating de arta lor favorită. ODOBESCU, S. III 47. ◊ E x p r. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau insulte. A cere socoteală sau (învechit) seamă (cuiva sau de la cineva) = a trage la răspundere (pe cineva). Să cerem socoteală nătîngilor care nu ne-au dus pe drumul pe care trebuia. PAS, Z. IV 248. Lumea are drept a-i cere această seamă. BĂLCESCU, O. II 11. A cere pace v. pace. A cere cuvîntul v. cuvînt. ◊ A pretinde. Cît ceri pe un kilogram de unt? 5. A impune; a face să fie necesar. Frosa uitase să-i dea guler curat și aceasta cerea timp. BASSARABESCU, V. 45. Cum! așa degrabă ne lași?... – Slujba o cere. NEGRUZZIȘ.I 39. ◊ R e f l. pas. Pentru această lucrare se cere o atenție deosebită. ◊ Expr. Mi se cere să... = mi se impune să..., sînt obligat să... ◊ A arăta, a indica o datorie, o sarcină etc. Pornind de la faptul că teoria marxist-leninistă nu este o dogmă, ci o călăuză în acțiune, partidul cere comuniștilor să înțeleagă caracterul creator al marxism- leninismului, să-și însușească nu formulări și citate răzlețe, ci adevărata esență a învățăturii atotbiruitoare a lui Marx-Engels-Lenin-Stalin, învățătură care transformă lumea. 50 ANI EXIST. P.C.U.S. 44. 6. A dori, a pofti, a voi. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. De se-ntilnește drag cu drag Cum inima ta cere, Dispar și ceruri și pămînt Și pieptul tău se bate, Și totu-atîrnă de-un cuvînt Șoptit pe jumătate. EMINESCU, O. I 189. Zi și noapte, cu durere, Duios sufletu-mi te cere. ALECSANDRI, P. I 85. ◊ Refl. Umblă parcă amintindu-și vreun cîntec, alintată, Pare că i-ar fi tot lene și s-ar cere sărutată. EMINESCU, O. I 158. Mă cunosc vinovată Că m-am cerut măritată. SEVASTOS, C. 227. ◊ Refl. pas. A fi căutat, a avea căutare, a fi solicitat. Această carte se cere mult. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: (regional) cei (CREANGĂ, A. 56). verb tranzitivcere
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteală sau (înv.) seamă (cuiva) = a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cât ceri pe unt? 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere. verb tranzitivcere
cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút verb tranzitivcere
cere v. 1. a dori și căuta să obție: a cere un post, o favoare; 2. a reclama, a pretinde: bunacuviința cere să nu te porți așa; 3. a dori, a pofti: ce-ți cere inima ? 4. a cere de pomană: calicul până nu cere, nu mănâncă cu plăcere; 5. a cere, în căsătorie: hai la maica de mă cere; 6. a cere voie: m’am cerut; 7. se cere, trebue (moralicește), se cuvine; 8. a se căuta (ca trebuincios): grânele au început să se ceară. [Lat. QUAERERE]. verb tranzitivcere
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere. verb tranzitivcere
a cere obezi expr. (prst. – d. clienți) a solicita legarea mâinilor și picioarelor înainte de începerea actului sexual. verb tranzitivacereobezi
a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianți) a practica prețuri exagerat de mari. verb tranzitivacerecâtdracu
a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi ușuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană. verb tranzitivaoceredinpriviri
cerere substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cerere | cererea |
plural | cereri | cererile | |
genitiv-dativ | singular | cereri | cererii |
plural | cereri | cererilor |