reduceri si promotii 2018
Definitie cercui - ce inseamna cercui - Dex Online

cercui definitie

CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc. ♦ Fig. A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. Îl cercuiră cu mângâieri și dezmierdări (DELAVRANCEA). 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Din cerc. verb tranzitiv cercui

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă verb tranzitiv cercui

cercuì v. 1. a pune cercuri la o butie; 2. a lega cu cercuri: a cercui vița; 3. a înconjura, a cantona. verb tranzitiv cercuì

CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui. verb tranzitiv cercui

CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la un vas de doage, la o roată de car etc.) A pune cercuri, a lega, a strînge cu (sau în) cercuri. Așezai pe căpătîie, lîngă ușa pivniței, singur un butoi, în rotunzimea lui cercuită, părea vesel știind poate că, oricît de întu­necat e afară pe ziua aceea ploioasă, tot mai întunecat trebuie să fie înăuntru, în întunecimile hrubei. ANGHEL, PR. 94. Au făcut îndată polobocul... și l-au cercuit bine, cerc lîngă cerc. SBIERA, P. 78. 2. F i g. A cuprinde ca într-un cerc, a înconjura. Pe împăratul... îl cercuiră, cu mîngîieri și dezmierdări, odrasla lui de trei fete. DELAVRANCEA, S. 83. 3. F i g. A mărgini, a limita, a circumscrie. Cercuind lumea întreagă în poienița înflorită... voinicul năpustise codrii, urîse izbînzile vieței sale de mai nainte. ODOBESCU S.III 203. 4. Intranz. A se așeza în formă de cerc, a face roată în jurul cuiva. Oamenii... cercuiesc în jurul tăciunilor și povestesc. DELAVRANCEA, S. 81. 5. Fig. A însemna în formă de cerc. Eu numai am păstrat amintirea lor întreagă înscrisă în inimă Ca anii cercuiți în trunchiul stejarului. BENIUC, V. 24. verb tranzitiv cercui

cercuĭésc v. tr. (d. cerc 1). Pun cercurĭ la butoaĭe. Pun un cerc la capătu unuĭ lemn ca să nu roadă, ca la butucu roateĭ. Leg vița de vie. Fig. Lit. Circumscriŭ, îngrădesc, limitez. V. încercuĭesc. verb tranzitiv cercuĭesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului cercui

cercui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cercui cercuire cercuit cercuind singular plural
cercuind cercuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cercuiesc (să) cercuiesc cercuiam cercuii cercuisem
a II-a (tu) cercuiești (să) cercuiești cercuiai cercuiși cercuiseși
a III-a (el, ea) cercuiește (să) cercuiai cercuia cercui cercuise
plural I (noi) cercuim (să) cercuim cercuiam cercuirăm cercuiserăm
a II-a (voi) cercuiți (să) cercuiți cercuiați cercuirăți cercuiserăți
a III-a (ei, ele) cercuiesc (să) cercuiască cercuiau cercui cercuiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z