reduceri si promotii 2018
Definitie cercare - ce inseamna cercare - Dex Online

cercare definitie

CERCÁRE, cercări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. 2. Încercare, experiență. ♦ Probă. 3. Suferință, durere, nenorocire. substantiv feminin cercare

cercáre, V. încercare. substantiv feminin cercare

cercare f. lucrarea de a cerca și rezultatul ei, probă: vrăjmașa lui cercare zadarnic’a rămas BOL. substantiv feminin cercare

CERCÁRE, cercări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. 2. Încercare, experiență. ♦ Probă. 3. Suferință, durere; nenorocire. – V. cerca. substantiv feminin cercare

CERCÁRE, cercări, s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a c e r c a și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. Au dat boală între oi, și acuma-i cercare prin sat, și la cine s-ar afla lină ne opărită, acela a fi foarte asprit pedepsit. SBIERA, P. 238. 2. Încercare, experiență. Începu o nouă viață, avînd puterea juneții și cercarea bătrîneții. NEGRUZZI, S. I 90. 3. Probă. Drept cercare, hai, fă-te tu cerșitor la capătul ist de pod. CREANGĂ, P. 298. 4. Suferință, durere, nenorocire. O ființă... pîngărită de bici ori de alte cercări mișelnice. SADOVEANU, D. P. 29. substantiv feminin cercare

încercáre și (vechĭ) cercáre f., pl. ărĭ. Facerea uneĭ probe: încercarea uneĭ mașinĭ. Lucrare de începător: încercărĭ poetice. Fig. Nenorocire care e presupusă că e dată oamenilor de Dumnezeu ca să-ĭ vadă ce pot răbda fără să murmure. Nenorocire în general: am trecut pin [!] grele încercărĭ, Peatră [!] de încercare. V. peatră. substantiv feminin încercare

2) cerc și (maĭ des) încerc, a -a v. tr. (lat. cĭrcare, a ocoli, it. cercare, a căuta, fr. chercher, vfr. cercher, a căuta). Vechĭ. Caut: ce ce cer ĭ aicĭ? Azĭ. Caut, tind: hoțu încerca să scape. Cercetez, explorez, sondez, examinez: încerc apa ca să văd cît e de adîncă, patrulele cercară drumurile. Probez, examinez: încerc o haĭnă ca s´o văd cum vine, la nenorocire se´ncearcă amicu. Vizitez: boalele ne încearcă des. Prov. A cerca marea cu degetu, a încerca imposibilu. verb tranzitiv cerc

cercá (cérc, át), vb.1. A examina, a studia, a cerceta. – 2. A încerca, a supune la o probă. – 3. A încerca, a se strădui. – 4. A căuta, a încerca. – 5. A solicita, a pretinde. – 6. A merge în căutare, a urmări. – 7. A vizita, a frecventa. – 8. A suferi, a îndura. – Var. (der.) încerca. Lat. circāre (Diez, Gramm., I, 32; Diez, I, 122; Pușcariu 352; Candrea-Dens., 313; REW 1938: DAR): cf. alb. kërkoj (Meyer 138; Philippide, II, 636), it. cercare, prov., cat., sp., port. cercar, fr. chercher. Pentru semantismul din rom., cf. Pușcariu, Dacor., IV, 671-9. A încerca, al cărui uz se confundă cu cel al lui cerca (modern se preferă în literatură forma încerca), este considerat de Candrea-Dens. și DAR reprezentant al unui lat. *in circāre; este însă vorba mai curînd de o der. rom. Der. cercător, adj. (căutător, cercetător, examinator); cercător, s. m. (cercetător; specialist; explorator; descoperitor; spion); înv. cu toate aceste sensuri; (în)cercare, s. f. (acțiunea de a încerca; sondare, apreciere; examen; experiență; chin, suferință, necaz); cercală, s. f. (lînă cu care se încearcă rezultatul unei vopsele, înainte de a se vopsi toată cantitatea); cercat, s. n. (căutare, cercetare); cercătoare, s. f. (sondă); cercătură, s. f. (încercare, probă, examen; investigație, verificare; sondare), înv. verb tranzitiv cerca

CERCÁ, cerc, vb. I. (Unele sensuri se confundă cu sensurile lui încerca) 1. T r a n z. A supune unei cercetări, a cerceta cu de-amănuntul, a examina, a scruta, a căuta să afli, a iscodi. Prin straturile bogate erau așezate oale cu flori. Le cerca să vadă dacă-s bine așezate. SADOVEANU, O. IV 222. Unul din ei, pleșuv și uscat, veni să-i cerce pulsul. EMINESCU, N. 79. Oamenii cercăm: Care-s cu păcate, Care-s cu dreptate. TEODORESCU, P. P. 92. Ș-apucat-o la cercat, La cercat și la mustrat. TEODORESCU, P. P. 152. 2. Tranz. A-și da osteneala, a se strădui, a se sili, a se trudi să..., a face sforțări să..., a căuta să...; a încerca. Se strînse grămadă pe rogojina tare, cercînd s-adoarmă. DUNĂREANU, CH. 8. Unii oameni... nu se astîmpără... măcar că au pățit multe, tot cearcă în pădurea lui, să vadă nu-l vor putea găbui cumva? CREANGĂ, P. 218. Ea cerca a surîde. EMINESCU, N. 76. În zadar cearcă ei să ridice Un zid. ALECSANDRI, P. A. 99. ◊ Refl. Oricum se cerca bietul om să-și scoată carul din imală, nu putea nici într-un feli. SBIERA, P. 199. Biata fată... se cercă să zică și ea ceva, dară împăratul îi tăie cuvîntul. ISPIRESCU, L. 23. Ei se tot cerca, Zidul că-ndrepta. TEODORESCU, P. P. 462. ◊ A b s o l. A face o încercare, a proba, a căuta. Bine, răspunse zmeul, cearcă, și vom vedea ce voinic ești. SBIERA, P. 134. Un părău cu apă rece, Cine bea, de dor îi trece: Am cercat și am beut, Și de dor nu mi-a trecut. HODOȘ, P. P. 216. ◊ (Urmat de « de », « doară », « dacă ») S-au vorbit vro trei copii S-apuce-n codrul de tei, Să cerce de-s voinicei. ALECSANDRI, P. P. 289. 3. Tranz. (Popular) A proba, a căuta să vezi dacă (ceva) e bun, valoros, potrivit etc.; a încerca. Cercară toate femeile condurul, și la nici una nu se potrivi. ISPI­RESCU, L. 187. Să-mi mai cerc astă rugină [de pușcă]. ALECSANDRI, P. A. 56. Iar cînd a-nsera de noapte, Să mai cerc durda ce poate. ALECSANDRI, P. P. 256. Cînd eram de optsprezece [ani], Cercam vinul dacă-i rece. ALECSANDRI, P. P. 234. 4. Tranz. (învechit și popular) A căuta. Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercînd viață-n ei. COȘBUC, P. II 226. Ileana... era o fată cit să-i cerci păr echea, de frumoasă ce era. RETEGANUL, P. I 51. După aceea s-au luat ei iarăși la cercat drumul, că doară ar nemeri acasă. SBIERA, P. 68. Cercam un vad Să ies la lumea largă. EMINESCU, O. I 92. Astfel odinioară Teucru, eroul Salaminei, cerca pe luciul mărilor, cu frații săi de vitejie, o patrie mai ferice. ODOBESCU, S. I 252. 5. Intranz. (Uneori construit cu conj. «de» sau « doară ») A întreba, a se informa, a se interesa. Nu știu, dragul meu, fără (însă), fiindc-ai bătut atîta amar de cale, o să cerc doară vor ști supușii mei. RETEGANUL, P. V 65. Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. EMINESCU, O. I 55. Dă-i vin cît a putea bea, Da de bani nu te-ngrija; Da nici de vin nu cerca, Că de-a trece, ți-oi mai, da. BIBICESCU, P. P. 295. 6. T r a n z. (Învechit) A supune la grele încercări. Tăbărî, trimițînd cete în toate părțile, care mai mult de opt zile cercară țara, arzînd orașele, hrăpind bucatele, robind pe locuitori. BĂLCESCU, O. II 163. ♦ (Cu schimbarea construcției) A fi supus la..., a suferi, a încerca.Trei groaznice focuri a cercat acest oraș. NEGRUZZI, S. I 70. 7. Tranz. A vizita, a frecventa. Poate că nici crîșmăriței nu-i era tocmai urit a sta între noi, de ne cerca ușa des. CREANGĂ, A. 98.8. Intranz. A reveni; a da tîrcoale. Lupul cearcă șapte ani de-a rîndul unde a mîncat o dată oaia. 9. Pop. Tranz. u n i p e r s. (Despre stări sufletești, dureri fizice etc.) A se ivi, a fi cuprins de... Și tot îl cerca amintirea cu Lipovanul. SADOVEANU, P. S. 20. Și astăzi încă, din această pricină, mă cearcă păreri de rău. SADOVEANU, P. S. 44. De cîtva timp îl cerca în răs­timpuri un junghi în piept. VLAHUȚĂ, N. 14. verb tranzitiv cerca

CERCÁ, cerc, vb. I. (Adesea în concurență cu încerca). 1. Tranz. A cerceta, a examina; a iscodi. 2. Tranz. și refl. A se strădui, a se sili, a căuta să... Biata fată... se cercă să zică și ea ceva (ISPIRESCU). 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. Cercam un vad Să ies la lumea largă (EMINESCU). 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. Mai mult de opt zile cercară țara (BĂLCESCU). 6. Tranz. A vizita, a frecventa. Nici cârciumăriței nu-i era tocmai urât a sta între noi, de ne cerca așa des (CREANGĂ). 7. Intranz. A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare. verb tranzitiv cerca

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce verb tranzitiv cerca

cercà v. 1. a căuta, a cerceta: cercam un vad să ies la lumea largă EM.; 2. a iscodi: trimise călări să cerce locurile; 3. a încerca, a ispiti, a pune la probă (materială sau morală): a cerca o armă, un prieten. [Lat. CIRCARE]. verb tranzitiv cercà

CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare. verb tranzitiv cerca

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cercare

cercare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cercare cercarea
plural cercări cercările
genitiv-dativ singular cercări cercării
plural cercări cercărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z