CERÁMIC, -Ă adj. Referitor la ceramică, de ceramică. [< fr. céramique]. adjectivceramic
CERÁMIC, -Ă I. adj. referitor la ceramică. II. s. f. tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau substanțe plastice asemănătoare). ◊ obiectele înseși. (< fr. céramique) adjectivceramic
*cerámic, -ă adj. (vgr. keramikós, d. kéramos, argilă, lut. V. cărămidă). Relativ la olărie. S. f., pl. e și ĭ. Meseria olăriiĭ (vase de lut, de faĭanță, de porțelan). adjectivceramic
CERÁMIC, -Ă, ceramici, -ce, adj. 3. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique. adjectivceramic
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique. adjectivceramic
CERÁMIC, -Ă adj. Referitor la ceramică, de ceramică. [< fr. céramique]. substantiv femininceramic
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique. substantiv femininceramic
CERÁMICĂ s.f. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau din substanțe plastice asemănătoare). ♦ Obiecte de argilă făcute prin această tehnică. [Gen. -cii. / < fr. céramique]. substantiv femininceramică
CERÁMICĂ s. f. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau, p. ext., din alte materiale plastice) întărite prin încălzire în cuptor. ♦ Obiecte confecționate prin această tehnică. – Fr. céramique (< gr.) substantiv femininceramică
CERÁMICĂ, (2) ceramici, s. f. 1. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. – Din fr. céramique. substantiv femininceramică
cerámică s. f., g.-d. art. cerámicii; pl. cerámici substantiv femininceramică
CERÁMICĂ s. f. 1. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă selecționată sau din alte materiale plastice care se întăresc după o încălzire în cuptor. V. o l ă r i e. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea obiectelor confecționate prin această tehnică. [Bolliac] a consemnat adesea noțiuni prețioase despre descoperirile de numismatică, de ceramică și chiar de unelte de piatră și os din timpii preistorici. ODOBESCU, S. II 413. substantiv femininceramică
ceramică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ceramică | ceramica |
plural | ceramici | ceramicile | |
genitiv-dativ | singular | ceramici | ceramicii |
plural | ceramici | ceramicilor |