celar definitie

celár (celare), s. n. – Cămară. – Mr. țilar. Lat. cellarium (Pușcariu 331; Candrea-Dens., 301; REW 1804; DAR); cf. v. it. cellaio, prov. celier, fr. cellier, cat. celler, sp. cillero, port. celleiro. Cf. chelar. substantiv neutru celar

CELÁR, celare, s. n. Mică încăpere sau simplă despărțitură în locuințele țărănești, la stână etc., pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium. substantiv neutru celar

celár n., pl. e (lat. ceilarium, d. cella, cămară: fr. cellier, sp. cillero, pg. celleiro. V. celulă, chiler). Cămara din dosu caseĭ țărăneștĭ în care se țin diferite lucrurĭ de lemn orĭ oale (cĭuveĭe), numită pe alocurĭ și prelipcă și polată. Munt. Dun. (și cealar). Zemnic. Trans. Vest. Cămara stîniĭ (unde se păstrează brînzeturile). substantiv neutru celar

celár s. n., pl. celáre substantiv neutru celar

celar n. încăpere în care se pun si se păstrează de ale mâncării. [Vechiu rom. celar, cămară în genere = lat. CELLARIUM]. V. chelar și chiler. substantiv neutru celar

CELÁR, celare, s. n. (Pop.) Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium. substantiv neutru celar

CÉLAR, celare, s. n. Încăpere mică sau simplă des­părți tură în locuințele țărănești, la stînă etc., pentru păstrarea obiectelor casnice și mai ales a alimentelor. Trece la tarabă, de-acolo în celor, și ascultă prin ușă, pe care a lăsat-o crăpată. CARAGIALE, O. I 262. Hainele, ce le lăsă fata, baba le scoase din casă și le dete în celarul ce avea lîngă coliba ei. ISPIRESCU, L. 396. Și mai intră în celar. De scoate un mic cioltar. TEODORESCU, P. P. 612. substantiv neutru celar

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului celar

celar   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular celar celarul
plural celare celarele
genitiv-dativ singular celar celarului
plural celare celarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z