ceanac definitie

ceanác (-enáce), s. n. – Lighean. Tc. çanak (Cihac, II, 559; Roesler 607; Șeineanu, II, 122; Meyer 142; Lokotsch 391; Ronzevalle 74), cf. ngr. τσανάϰι, alb. tšanak. Cuvîntul exista și în cuman. čanak (cf. Kuun 124). Pascu, I, 189, a încercat să-l explice prin tc. çini (cf. cinie), cu suf. -ac. substantiv neutruceanac

CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Tc. çanak. substantiv neutruceanac

ceanác și cenac n., pl. e (turc. čanak; ngr. tsanáki, alb. sîrb. čanak, ung. csanak). Sud. Strachină mare care se întrebuințează în popor în loc de castron de adus cĭorba la masă. substantiv neutruceanac

ceanác (reg.) s. n., pl. ceanáce substantiv neutruceanac

ceanac n. strachină mai mică cu interiorul smălțuit: un ceanac de lapte. [Turc. ČANAK]. substantiv neutruceanac

CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak. substantiv neutruceanac

CEANÁC, ceanace, s. n. (Regional) Strachină mare (de lut ars și smălțuit sau de lemn). Maria îi pregătea un ceanac cu lapte cu cafea. DEMETRESCU, la TDRG. – Variantă: cenác s. n. substantiv neutruceanac