ceacâie definitie
- Vezi aici mai multe rimeceacâie
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuce
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucea
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuie
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuâie
CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară unele unități militare. – Magh. csákó. substantiv neutruceacău
ceacắŭ n., pl. ăĭe (ung. csákó, de unde și fr. shako, id.). Trans. Chipiŭ. substantiv neutruceacăŭ
ceacắu (reg.) s. n., art. ceacắul; pl. ceacắie substantiv neutruceacău
CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó. substantiv neutruceacău
CEACẮU, ceaćăie, s. n. (Regional) Un fel de chipiu. milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară unele trupe. Săraci feciori de pe sate, Cum vă stinge la cetate Și vă dă haine crăpate Și ceacăie-ncornorate. BIBICESCU, P. P. 151. Măi, neamțule, nu ți-i greu Cînd vezi sînge pe ceacău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 315. substantiv neutruceacău
ceacîie (-îi), s. f. – Briceag, cuțit. – Var. ciachie; ciochie, s. f. (unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie). Tc. çaki (Graur, GS, VI, 330), de unde provine și bg. čekija „briceag”, pe care DAR îl consideră ca etimon al rom. În ciochie este evidentă contaminarea cu ciochină. Cf. și sb. čaklja, mag. csáklya. temporarceacîie
ceacâie, ceacâi s. f. cuțit temporarceacâie