ceac n., pl. urĭ (ung. csák, id.). Mold. Cange cu care plutașiĭ trag grinzile de pe apă. substantiv neutruceac
CEAC, ceacuri, s. n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea și manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec. substantiv neutruceac
ceac-pác (fam.) adv. substantiv neutruceacpac
CEAC-PÁC adv. (Fam.) Așa și așa, nici prea bine, nici prea rău. [Var.: ceat-pát adv.] – Din tc. çatpat „din când în când; pe ici pe colo”. substantiv neutruceacpac
ceac substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ceac | ceacul |
plural | ceacuri | ceacurile | |
genitiv-dativ | singular | ceac | ceacului |
plural | ceacuri | ceacurilor |