reduceri si promotii 2018
Definitie ceață - ce inseamna ceață - Dex Online

ceață definitie

ceáță (céțuri), s. f.1. (Înv.) Nor, negură, albeață care întunecă vederea. – 2. Negură, pîclă. – 3. Praf care acoperă unele fructe proaspete. Lat. vulgar. *caecia „albeață a ochiului” de la caecus „orb” (Pușcariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Pușcariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevăzută încă de autorii Lexiconului de la Buda, se bazează după Crețu 313 pe un der. *caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad „fum”, opinie acceptată de Weigand, BA, III, 108 (‹ bg. čadica), în ciuda probabilității sale reduse. – Der. cețos, adj. (cu ceață); cețoșa (var. încețoșa, cețui), vb. (a se lăsa ceață; a (se) împăienjeni vederea). substantiv feminin ceață

ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri substantiv feminin ceață

CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Aburi de apă necomplet conden­sați care plutesc în aer aproape de suprafața pămîntului și tulbură transparența aerului; negură ușoară și fină, pîclă rară. O ceață ușoară plutea peste cîmpii; luna pătrundea c-o lucire neclintită, de la asfințit, prin visul acesta al pămîntului. SADOVEANU, O. IV 274. În jos, pînă departe, se întinde șesul verzui, peste care tremură o ceață subțire, ca o pînză imensă de păianjen, muiată într-o ploaie de raze azurii. PĂUN-PINCIO, P. 116. Ține-te zdravăn, stăpîne, că iar am să zbor: în înaltul cerului, Văzduhul pămîntului; Pe deasupra codrilor, Peste vârful munților, Prin ceața măgurilor, Spre noianul mărilor. CREANGĂ, P. 220. Numai luna, printre ceață, Varsă apelor văpaie. EMINESCU, O. I 210. Ce merge prin pădure și nu sună? (Ceața). ȘEZ. IV 66. ◊ F i g. O ceață i-a acoperit razele de voie bună ce i se vedeau în față. NEGRUZZI, S. I 86. Din ceața veciniciei, stea blîndă, luminoasă, Te văz lucind departe. ALEXANDRESCU, M. 72. De cînd, neică, mi te-ai dus, Ceața-n casă mi s-a pus. HODOȘ, P. P. 157. ◊ Expr. A vedea ca prin ceață = a vedea nedeslușit. ◊ Fig. Aburii care se așază pe o sticlă. Telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. ◊ Fig. Strat fin care acoperă, ca o brumă, unele fructe (ca prunele, strugurii); brumă. Era toamna și pru­nele se arătau prin frunzișul copacilor cu ceața lor brumărie. CONTEMPORANUL, III 654. – Pl. și: ceți (LESNEA, A. 129). substantiv feminin ceață

ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte substantiv feminin ceată

CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei într-un scop comun; pîlc, grămadă. în depărtare, o ceată de flăcăi cînta pe idiță. SANDU-ALDEA, U. P. 192. El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut, Dar copiii l-au văzut! Toată ceata năvălește Pe-ntrecut. COȘBUC, P. I 225. Cît ține ziua de vară, Cete de flăcăi muncesc, Cîrduri de fete snopesc. TEODO­RESCU, P. P. 311. ◊ Fig. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspândit Ceata visurilor dalbe. ALECSANDRI, P. A. 95. ◊ (În comparații, repetat) Oamenii umblau cete-cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare. ISPIRESCU, L. 36. [Poporul) începu a se strînge în cete-cete și a se întreba unii pe alții ce să ceară. NEGRUZZI, S. I 154. Cîte treizeci de flăcăi, Cete-cete că venea, Parcă la război era. ȘEZ. IV 131. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale. O ceată de dulăi țepeni lătrînd cu învierșunare... ODO­BESCU, S. III 18. 2. Grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o muncă în comun. Datorită bunei organizări a muncii în cete, formate de cîte 20-30 de cetățeni, avînd la fiecare ceată atelajele necesare, țăranii muncitori au deservit în bune condiții batoza în vederea folosirii întregii capacități de lucru a acesteia. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2738. 3. (Învechit) Trupă (mai mică sau mai mare) de oameni înarmați și organizați. V. detașament. Am fugit în vremea zaverei... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii, la Secul. CREANGĂ, A. 20. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O.I 148. Pe colnice, pe-a lor coaste, Șe coboară-o mîndră oaste Cu trei steaguri de oșteni Și trei cete de curteni. ALECSANDRI, P. A. 96. Armata romînească de la început s-a împărțit în cete de 1000 oameni supt un căpitan. BĂLCESCU, O. I 12. ♦ Grup de haiduci. Mult mi-e dor și mult mi-e sete Să văd frunza-n codru verde, Să mai strîng vro șapte cete! ALECSANDRI, P. P. 287. substantiv feminin ceată

CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Aburi de apă care plutesc în aer aproape de pământ, tulburând transparența aerului; negură ușoară, pâclă. 2. Fig. Aburii care se așază pe o sticlă. – Lat. caecia (< caecus „orb”). substantiv feminin ceață

ceáță f., pl. cețĭ (vsl. čadĭca, [pron. ceatța, ceața, ca rus. kádca, káca, pron. káța, cĭubăraș], d. čadŭ, ceață, de unde și bg. sîrb. rut. rus. čad, a. î. Cu lat. caecia, orbire, n´are legătură. Bărb. Ind. 128, și Bern. 1, 133). Pîclă, abur care ĭese pe pămînt, maĭ ales dimineața, și împedecă vederea. V. cețat, negură. substantiv feminin ceață

ceață f. 1. perdea pe ochi; 2. negură groasă ce iese din ape sau din pământ umed (mai vârtos dimineața). [Lat. vulg. CAECIA («caligo occulorum») din CAECUS, întunecos]. substantiv feminin ceață

CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”). substantiv feminin ceață

ceátă (céte), s. f.1. Corporație, breaslă. – 2. În vechea organizare militară, trupă a unui singur nobil, a unui oraș sau a unei mănăstiri, companie, unitate. – 3. Trupă, companie, detașament. – 4. Totalitatea servilor aparținînd aceluiași stăpîn. – 5. Bandă, grup de răufăcători supuși aceluiași șef. – 6. Grupare, asociere de persoane care au caractere și interese comune. – 7. Mulțime. – Mr., megl. țeată. Sl. četa „breaslă” (Miklosich, Fremdw., 82; Lexicon, 1113; Cihac, II, 47; Meyer 446; Conev 36; DAR); cf. rus. četa „pereche”, pol. czata, mag. csata „ceartă”, rut. čáta „companie”, alb. tšetë. DAR presupune că termenul sl. a venit în contact cu un der. rom. al lat. coetus, cu care a ajuns să se confunde. – Der. cetaș, s. m. (soldat, stegar, tovarăș; ortac; șef, căpetenie); înceti, vb. (a se asocia, a se forma o companie, a egala). substantiv feminin ceată

CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei într-un scop comun. ♦ (Înv.) Grup de moșneni sau de răzeși care stăpâneau în comun pământ agricol, păduri etc. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale. 2. Grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o muncă în comun. 3. (Înv.) Trupă înarmată și organizată. – Slav (v. sl. četa). substantiv feminin ceată

ceátă f., pl. cete (vsl. bg. sîrb. četa, ceată; rus. četa, păreche [!], rut. čata, pol. czata; ung. csata, bătălie, ceată; alb. cetă. V. cetărez, cĭotcă). Mulțime de oamenĭ, trupă, bandă: ceata luĭ Bujor haĭducu. Odinioară, trupă de 1000 de soldațĭ. substantiv feminin ceată

ceată f. 1. adunare, mulțime de oameni sau de animale; 2. fig. cete de îngeri: ceata visurilor dalbe AL.; 3. odinioară, corp de 100 soldați; 4. suită: sosi cu o ceată numeroasă [Slav. ČETA]. substantiv feminin ceată

CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa. substantiv feminin ceată

a mirosi a ceață expr. a fi beat. substantiv feminin amirosiaceață

a avea ceață în stomac expr. a-i fi foame substantiv feminin aaveaceațăînstomac

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ceață

ceață   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ceață ceața
plural cețuri cețurile
genitiv-dativ singular ceți ceții
plural cețuri cețurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z