cazma definitie

cazmá (cazmále), s. f. – 1. Hîrleț. – 2. Tîrnăcop. – Mr. căzmă. Tc. kazma (Șeineanu, II, 99; Meyer 184; Lokotsch 1145; Ronzevalle 128); cf. ngr. ϰαζμᾶς, ϰασμᾶς, alb. hazmë, bg., sb. kazma. substantiv feminincazma

cazma, cazmale s. f. palmă mare / lată. substantiv feminincazma

CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, având o coadă dreaptă de lemn și o lamă metalică cu muchie ascuțită. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Tc. kazma. substantiv feminincazma

cazmá f. (turc. kazma). Mold. Tîrnăcop. Munt. Mold. nord. Hîrleț. Lovitură dată cu această unealtă. substantiv feminincazma

cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálele substantiv feminincazma

cazmà f. 1. Munt. unealtă de fier cu coada de lemn cu care se sparg ziduri, se fac șanțuri, etc. (cu acest sens se zice în Mold. hârleț); 2. Mold. târnăcop. [Turc. KAZMA, sapă]. substantiv feminincazmà

CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Din tc. kazma. substantiv feminincazma

CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă în formă de lopată, cu coadă de lemn și lamă de fier cu muchie ascuțită, care servește (fiind apăsată cu piciorul) la săpat pămîntul; (Mold., Transilv.) hîrleț. Făt-Frumos... luă cazmaua, începu să sape și, pînă să însereze, dură două gropi adinei și destul de încăpătoare. POPESCU, B I 33. 2. (Mai ales în Mold.) Tîrnăcop. De vreo lună în șir îl trăsnesc [muntele]... Cu buzduganele năzdrăvane Schimbate-n cazmale, lopeți și ciocane. DEȘLIU, G. 26. Am umplut rîpile, am retezat dîmburile din toamnă pînă primăvara... iarna, sfărîmam bolovanii cu cazmaua. CAMILAR, TEM. Hîrlețe și cazmale scormoneau cu hărnicie pămîntul. SADOVEANU, O. VI 20. Vine și împăratul cu o mulțime de oameni cu cazmale ascuțite. CREANGA, P. 256. Cazma pneumatică = mașină-unealtă funcționînd cu aer comprimat, întrebuințată la abatajul maselor de roci plastice sau la terenuri înghețate. ♦ Lovitură de tîrnăcop. Numa din două cazmale scoase câteva cărămizi. ISPIRESCU, L. 372. substantiv feminincazma

hîrléț n., pl. e (vsl. rylĭcĭ, a. î., d. rylo, rît, ryti, a rîma, a săpa; rus. ryléc, pol. rylec, a. î.). Est. Lopată de fer [!] de săpat pămîntu împingînd cu talpa pe ĭa [!] (numită și hîrlez în Cov., de unde poate și numele satuluĭ Virlez, și cazma în sud și´n nord). Munt. est săpăligă. V. arșăŭ. substantiv femininhîrleț

tîrnăcóp și -acóp n., pl. oape (bg. trŭnokop, tŭrnokop, tîrnăcop, d. trŭn, spin, mărăcine, și kopaíy, sap [vsl. kopati]. V. tîrn și ocop). Munt. Rar Mold. Unealtă de dărîmat (numită și ghionoaĭe), de scos petre [!] din pavaj ș. a. (Are forma unuĭ mare cĭocan cu doŭă cĭocurĭ, dintre care unu lat). – În Mold. cazma, maĭ ales cînd e numaĭ cu un cĭoc. V. țiŭ 1. substantiv feminintîrnăcop

a pune cazmaua (pe cineva) expr. a-și însuși prin furt (ceva), a fura (ceva). substantiv femininapunecazmaua