CAUZÁ vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare]. adjectivcauza
CAUZÁ vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare]. verb tranzitivcauza
CAUZÁ vb. tr. a pricinui, a produce, a determina. (< fr. causer, lat. causari) verb tranzitivcauza
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – După fr. causer. verb tranzitivcauza
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză verb tranzitivcauza
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. verb tranzitivcauza
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întîmplări (în special neplăcute, rele), a pricinui, a produce, a provoca. Grindina a cauzat pagube. – Pronunțat: ca-u-. verb tranzitivcauza
*cauzéz v. tr. (fr. causer; lat. causari). Pricinuĭesc, produc, sînt cauza unuĭ lucru: lovirea cauzează durere. verb tranzitivcauzez
cauzat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | cauzat | cauzatul | cauzată | cauzata |
plural | cauzați | cauzații | cauzate | cauzatele | |
genitiv-dativ | singular | cauzat | cauzatului | cauzate | cauzatei |
plural | cauzați | cauzaților | cauzate | cauzatelor |