reduceri black friday 2017
Definitie cauza - ce inseamna cauza - Dex Online
Alege sensul dorit: cauza - substantiv feminin cauza - verb tranzitiv

cauza definitie

cáuză (ca-u-) s. f., g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze substantiv feminin cauză

cauzà v. a fi cauza, a pricinui. substantiv feminin cauzà

CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, căruia îi servește ca punct de plecare, între cele două fenomene stabilindu-se un raport strîns de interdependență; pricină. Căldura este cauza dilatării cor­purilor.Dezvoltînd genialele teze ale lui Marx și Engels, Lenin și Stalin au analizat în profunzime și au scos la iveală în mod concret cauzele războaielor în condițiile imperialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 215. Una din cauzele principale ale vieții îndelungate ale artei clasice este faptul că ea reflectă profund și just orînduirea socială, lupta de clasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 4/3. Această revoluție nu avu drept cauză turburările din Europa, ci numai drept ocazie. BOLINTINEANU, O. 311. ◊ Loc. conj. Din cauza... = datorită..., din pricina... Din cauza aceasta (sau din această cauză) = din pricina aceasta. Tata nu mai sosește. Din această cauză, mama devine din ce în ce mai tăcută. SAHIA, N. 48. Din cauză de... = din motiv de..., pentru. Am lipsit din cauză de boală. Din cauză că... = pentru că, fiindcă, deoarece. Din ce (sau din care) cauză? = pentru ce? 2. Problemă de mare amploare socială, care intere­sează și preocupă o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Un artist... simte de. obicei mai profund și poate fi deci mai capabil să exprime și să servească o cauză. ANGHEL, PR. 186. Arta a servit întotdeauna marile cauze sociale... ea n-a putut rămîne în sfera nouroasă a frumosului în sine. IONESCU-RION, C. 105. Mai mulți juni patrioți și devotați cauzei naționale, avînd înfrunte unii pe d. Ipătescu, alții pe bravul cadet Andreescu, îi țin calea [colonelului Solomon] și acest din urmă îl face prizonier în numele poporului. BOLINTINEANU, O. 250. ◊ (De obicei urmat de determinări în genitiv) Pacea va fi menținută și consolidată dacă popoarele vor lua în propriile lor mîini cauza menținerii păcii și o vor apăra pînă la capăt. STALIN, I. PRAV. 1951, 14. Omenirea progresistă și iubitoare de pace privește cu drept cuvînt politica Partidului Comunist al Uniunii Sovieticepolitică de întărire continuă a Statului sovietic, a economiei și culturii saledrept un aport hotărîtor la cauza apărării păcii și libertății popoarelor. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 8. Aplicarea întocmai și pînă la capăt a politicii partidului este cauza întregului popor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. ◊ Expr. În cunoștință de cauză = cunoscînd bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cii cineva) = a-și uni interesele cu ale altuia. Se vede treaba că și ceferiștii fac cauză comună cu ei [cu țăranii răs­culați]. DUMITRIU, B. F. 86. 3. Afacere pentru care cineva se înfățișează înaintea judecății; pricină, proces. Am o cauză la judecătorie. ◊ (Azi mai ales în expr.) A avea cîștig de cauză (într-un proces, într-o discuție etc.) = a cîștiga, a învinge. A da (cuiva) cîștig de cauză = a se pronunța în favoarea cuiva, a-i da dreptate. A pune (pe cineva) în cauză = a implica pe cineva într-o afacere (judiciară). A scoate (pe cineva) din cauză = a recunoaște că cineva nu are nici un amestec într-o afacere (judiciară). (A fi) în cauză = (a fi) interesat într-o chestiune (judiciară). Cei în cauză s-au prezentat să-și spună cuvîntul. – Pronunțat: ca-u-. substantiv feminin cauză

CÁUZĂ s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiții apariția altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanță, care preocupă o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. ◊ În cunoștință de cauză = cunoscând bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Pricină, proces. ◊ A avea câștig de cauză = a câștiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause]. substantiv feminin cauză

cáuză (cáuze), s. f.1. Motiv. – 2. Proces, pricină. Lat. causa (sec. XIX). – Der. cauza, vb. (a pricinui, a produce), din lat. causare; cauzal, adj., din lat. causalis; căuzaș, s. m. (partizan, revoluționar), cuvinte folosite mai ales în 1848; cauzativ, adj., din lat. causativus. substantiv feminin cauză

CÁUZĂ s. f. 1. ceea ce determină apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiții, apariția altui fenomen. 2. problemă socială de mare importanță, care preocupă o colectivitate largă de oameni. ♦ în cunoștință de ~ = cunoscând bine problema despre care este vorba; a face ~ comună = a lupta împreună (cu alții) pentru aceeași cauză. ◊ motiv, rațiune. 3. (jur.) pricină, proces. ♦ a avea câștig de ~ = a câștiga. (< lat., it. causa, după fr. cause) substantiv feminin cauză

*cáuză f., pl. e (lat. causa și caussa, de unde vine și ac-cusare). Principiŭ, ceĭa ce face ca un lucru să fie: Dumnezeŭ e cauza primă. Motiv, subĭect, pricină: a lucra fără cauză. Interes, partid: a apăra cauza inocențeĭ. Proces: a scoate pe cineva din cauză. A face cauză comună cu cineva, a te solidariza cu el. Din cauză că, din pricină că, fiind-că: staŭ acasă din cauză că ploŭă, din cauza ploiĭ. substantiv feminin cauză

CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, căruia îi servește ca punct de plecare; pricină, motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii.Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = a se pronunța în favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause). substantiv feminin cauză

cauză f. 1. ceea ce face că un lucru există; 2. motiv, rațiune de a fi: fără nicio cauză; 3. partid, interes: a face cauză comună; 4. proces: cauzele celebre. substantiv feminin cauză

CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause. substantiv feminin cauză

a nu vedea pădurea din cauza / din pricina copacilor expr. a da o importanță exagerată detaliilor în detrimentul ansamblului. substantiv feminin anuvedeapădureadincauza

CAUZÁ vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare]. verb tranzitiv cauza

CAUZÁ vb. tr. a pricinui, a produce, a determina. (< fr. causer, lat. causari) verb tranzitiv cauza

CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – După fr. causer. verb tranzitiv cauza

cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză verb tranzitiv cauza

CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. verb tranzitiv cauza

CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întîmplări (în special neplăcute, rele), a pricinui, a pro­duce, a provoca. Grindina a cauzat pagube. – Pronunțat: ca-u-. verb tranzitiv cauza

*cauzéz v. tr. (fr. causer; lat. causari). Pricinuĭesc, produc, sînt cauza unuĭ lucru: lovirea cauzează durere. verb tranzitiv cauzez

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului cauza

cauza   substantiv feminin infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cauza cauzare cauzat cauzând singular plural
cauzând cauzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cauzez (să) cauzez cauzam cauzai cauzasem
a II-a (tu) cauzezi (să) cauzezi cauzai cauzași cauzaseși
a III-a (el, ea) cauzea (să) cauzai cauza cauză cauzase
plural I (noi) cauzăm (să) cauzăm cauzam cauzarăm cauzaserăm
a II-a (voi) cauzați (să) cauzați cauzați cauzarăți cauzaserăți
a III-a (ei, ele) cauzea (să) cauzeze cauzau cauza cauzaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z