CARTIRUÍRE s.f. Încartiruire. [< cartirui]. substantiv feminincartiruire
CARTIRUÍRE s. f. Acțiunea de a cartirui și rezultatul ei; încartiruire. – V. cartirui. substantiv feminincartiruire
CARTIRUÍRE, cartiruiri, s. f. Acțiunea de a c a r t i r u i; activitate organizată pentru instalarea trupelor în staționare; încartiruire. substantiv feminincartiruire
CARTIRUÍ vb. IV. tr. A încartirui. [Pron. -ru-i, p.i. -iesc, conj. 3,6 -iască. / < cartier, după germ. einquartieren, rus. kvartirovati]. verb tranzitivcartirui
CARTIRUÍ vb. tr. a încartirui. (după rus. kvartirovati) verb tranzitivcartirui
CARTIRUÍ vb. IV. v. încartirui. verb tranzitivcartirui
CARTIRUÍ, cartiruiesc, vb. IV. Tranz. A încartirui. – Din rus. kvartirovat’. verb tranzitivcartirui
CARTIRUÍ, cartiruiesc, vb. IV. Tranz. A pregăti instalarea și a instala trupele într-o localitate; a încartirui. verb tranzitivcartirui
cartiruĭésc, V. încartierez. verb tranzitivcartiruĭesc
cvartiruĭésc și fart- (d. cvartir și fartir). Forme maĭ vechĭ îld. cartiruĭesc, cartierez, așez soldațĭ în cartier, în gazdă. verb tranzitivcvartiruĭesc
cartiruire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cartiruire | cartiruirea |
plural | cartiruiri | cartiruirile | |
genitiv-dativ | singular | cartiruiri | cartiruirii |
plural | cartiruiri | cartiruirilor |