cartier definitie

credit rapid online ifn

CARTIÉR s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oraș care are un caracter specific, propriu; populația acestei părți a orașului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unități militare; loc unde se găsește acest comandament. ♦ Loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut împărțit în patru (sau mai multe) părți. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier]. substantiv neutrucartier

cartiér (cartiére), s. n.1. Parte a unui oraș care formează o unitate organică. – 2. Parte din comandamentul unei mari unități. – 3. A patra parte din stema heraldică. – Var. (înv.) cvartir, cortel. Fr. quartier.Der. încartirui (var. încarti(e)ra, încvartira, Bucov., încortela), vb. (a încarzama), format pe baza germ. einquartieren. substantiv neutrucartier

credit rapid online ifn

cartiér (-ti-er) s. n., pl. cartiére substantiv neutrucartier

CARTIÉR s. n. 1. parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi. 2. comandament al unei mari unități militare. ♦ marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei în timp de război. ◊ loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. porțiune a unei nave în fiecare bord înapoia traversului, deasupra liniei de plutire. ◊ porțiune a unei vergi, între bază și capătul ei. 4. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut. (< fr. quartier) substantiv neutrucartier

CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter propriu (geografic, istoric etc.). ♦ Populația unei astfel de părți a unui oraș. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul auxiliar și mijloace de transmisiuni. ♦ (Ieșit din uz) (Marele) cartier general = locul unde se află, în timp de război, comandantul-șef și statul-major al unei armate. [Pr.: -ti-er] – Fr. quartier. substantiv neutrucartier

*cartiér n., pl. e (fr. quartier, d. quart, sfert. V. cart, sfert, cvartir, fartir, cvartal, pătrar, pătrat, cadril, careŭ). Diviziune a unuĭ oraș, despărțire, suburbie. Găzduire, adăpostire: a da soldațĭ la (saŭ în) cartier pin [!] oraș. Cartieru general, sediu statuluĭ major și al generalilor în războĭ și´n manevre. substantiv neutrucartier

cartier n. 1. diviziune administrativă a unui oraș; 2. locul ocupat de un corp de trupe: cartier general, locuința, biurourile, statul major al unui general; cartier-maistru, ofițer însărcinat cu așezarea și întreținerea unui corp de trupe. substantiv neutrucartier

CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier. substantiv neutrucartier

CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter propriu (geografic, istoric etc.). O uzină trebuie să fie ea însăși frumoasă și să participe la înfrumusețarea cartierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/5. Devreme se trezește uzina în cartier. VINTILĂ, O. 19. Peste cartierele mărginașe căzuseră întîii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 91. ♦ Populația unei astfel de părți a unui oraș. Tot cartierul s-a interesat de această întîmplare. 2. Parte a comandamentului unei mari unități compusă din personal auxiliar și mijloace de transmisiuni. 3. (Învechit, mai ales în e x p r.) (Marele) cartier gene­ral = locul unde se află, în timpul războiului, comandantul șef și statul major al unei armate. În cetatea Oescus a venit împăratul Constantin cel Mare și a stabilit cartierul său general. GALACTION, O. I 121. – Pronunțat: -ti-er. substantiv neutrucartier

băiețaș de cartier expr. adolescent cu comportament antisocial. substantiv neutrubăiețașdecartier

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicartier

cartier  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cartier cartierul
plural cartiere cartierele
genitiv-dativ singular cartier cartierului
plural cartiere cartierelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z