cartezianism definitie

CARTEZIANÍSM s.n. Doctrina filozofului francez Descartes, care considera rațiunea drept unic izvor de cunoaștere și a prescris reguli ale gândirii pentru cunoașterea adevărului, dar încerca totodată să împace în chip dualist idealismul cu materialismul; curent de gândire care a continuat învățătura lui Descartes în filozofie și în știință; formă de raționalism. [< fr. cartésianisme]. substantiv neutrucartezianism

CARTEZIANÍSM s. n. concepția filozofică a lui Descartes și a adepților săi, caracterizată prin raționalism, mecanicism și dualism. (< fr. cartésianisme) substantiv neutrucartezianism

CARTEZIANÍSM s. n. Doctrina filozofului francez Descartes, care, în locul credinței oarbe, pune la baza cunoașterii rațiunea, dar, în același timp, încearcă să împace idealismul cu materialismul. [Pr.: -zi-a-] – Fr. cartésianisme. substantiv neutrucartezianism

cartezianísm (-zi-a-) s. n. substantiv neutrucartezianism

*cartezianízm n. Doctrina filosofuluĭ Descartes. – Cartezianizmu are ca punct de plecare îndoĭala metodică, care consistă în îndoĭala provizorie despre toate ca să reconstrueștĭ [!] apoĭ edificiu întreg pe baze [!] noŭă, neîncrezîndu-te decît în evidență. După un renume de un secul și jumătate, cartezianizmu dispăru în fața noŭălor [!] sisteme ale luĭ Locke, Newton și Leibniz. substantiv neutrucartezianizm

CARTEZIANÍSM s. n. Doctrina filosofului francez Descartes și a adepților lui, caracterizată prin metodă, ordine, rigoare. [Pr.: -zi-a-] – Din fr. cartésianisme. substantiv neutrucartezianism

CARTEZIANÍSM s. n. Doctrina filozofului francez Descartes (latinește Cartesius), cunoscută și sub numele de «raționalism », care, în locul credinței oarbe, pune rațiunea la baza cunoașterii; aspectul idealist al acestei doctrine constă în tendința de a împăca idealismul cu materialismul, exprimînd astfel ideologia șovăitoare, dualistă, a burgheziei franceze din secolul al XVII-lea. – Pronunțat: -zi-a-. substantiv neutrucartezianism