carcaléte1 / carcaléț (persoană, insectă) s. m., pl. carcaléți substantiv masculincarcalete
carcaléte și -éț m. (bg. skakalec, lăcustă). Sud. Om fără căpătîĭ (în est „amant”). Șpriț compus din sirop, vin, apă gazoasa [!] și puțin rom (numaĭ forma -ete). substantiv masculincarcalete
carcaléte2 (băutură) s. n. substantiv masculincarcalete
CARCALÉTE s. m. (Rar) Băutură care se prepară dintr-un amestec de vin, sirop și sifon. substantiv masculincarcalete
carcalete substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | carcalete | carcaletele |
plural | carcaleți | carcaleții | |
genitiv-dativ | singular | carcalete | carcaletelui |
plural | carcaleți | carcaleților |