carambol definitie

CARAMBÓL s.n. 1. Bilă roșie (la jocul de biliard). ♦ Carambolaj. 2. (Fig.; fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. [Pl. -oluri, -oale. / < fr. carambole]. substantiv neutrucarambol

CARAMBÓL s. n. 1. bilă roșie, la biliard. 2. (fig.) încurcătură, ciocnire. (< fr. carambole) substantiv neutrucarambol

carambol, caramboluri s. n. 1. accident rutier în care sunt implicate mai multe mașini. 2. (intl.) ceartă, neînțelegere. 3. (intl.) bătaie; ciocnire. substantiv neutrucarambol

CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător). ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Fr. carambole. substantiv neutrucarambol

*caramból n., pl. urĭ și oale (fr. carambole, d. sp. carambola). Izbitura celorlalte doŭă bile cu bila ta la biliard. Fig. Ciocnire (de trenurĭ ș. a.). substantiv neutrucarambol

caramból s. n., pl. carambóluri substantiv neutrucarambol

carambol n. atingere pe rând a două bile dintr’o lovitură (în jocul de biliard). substantiv neutrucarambol

CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole. substantiv neutrucarambol

CARAMBÓL, caramboluri, s. n. 1. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (ceea ce marchează un punct valabil pentru jucător). 2. Fig. (Familiar) Încurcătură, zăpăceală, ciocnire. substantiv neutrucarambol