Alege sensul dorit: caracul -substantiv masculin caracul -substantiv neutru

caracul definitie

CARACÚL s.m. Rasă de oi cu blană buclată, de obicei neagră, asemănătoare cu astrahanul. // s.n. Blănița unui miel din această rasă. [Pl. (s.m.) -li, (s.n.) -luri, var. carachiul s.m.n. / < Karakuloraș în Asia Centrală]. substantiv masculincaracul

CARACÚL s. m. 1. rasă de oi cu blana buclată, neagră, asemănătoare cu astrahanul. 2. blăniță de miel din această rasă. (< fr. caracul) substantiv masculincaracul

CARACÚL, (1) s. m., (2) s. n. 1. Numele unei rase de oi ai căror miei au blană buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m. și n.] – Fr. caracul. substantiv masculincaracul

CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. substantiv masculincaracul

CARACÚL, (1) s. m., (2) s. n. 1. Numele unei rase de oi cu blană buclată, de obicei neagră, asemă­nătoare cu astrahanul. 2. Blăniță de miel aparținînd acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. – Variantă: carachiúl s. m. și n. substantiv masculincaracul

caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri substantiv neutrucaracul

CARACÚL s.m. Rasă de oi cu blană buclată, de obicei neagră, asemănătoare cu astrahanul. // s.n. Blănița unui miel din această rasă. [Pl. (s.m.) -li, (s.n.) -luri, var. carachiul s.m.n. / < Karakuloraș în Asia Centrală]. substantiv neutrucaracul

CARACÚL s. m. 1. rasă de oi cu blana buclată, neagră, asemănătoare cu astrahanul. 2. blăniță de miel din această rasă. (< fr. caracul) substantiv neutrucaracul

CARACÚL, (1) s. m., (2) s. n. 1. Numele unei rase de oi ai căror miei au blană buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m. și n.] – Fr. caracul. substantiv neutrucaracul

CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. substantiv neutrucaracul

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicaracul

caracul  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular caracul caraculul
plural caraculi caraculii
genitiv-dativ singular caracul caraculului
plural caraculi caraculilor
caracul  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular caracul caraculul
plural caraculi caraculii
genitiv-dativ singular caracul caraculului
plural caraculi caraculilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z