carachiul definitie

CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. substantiv masculincaracul

CARACHIÚL s.m. și n. v. caracul. substantiv masculincarachiul

CARACHIÚL s. m. și n. v. caracul. substantiv masculincarachiul

caracolác m. (turc. karakulak, d. kara, negru, și kulak, ureche. De aci și sp. fr. caracal). Vechĭ. Un fel de rîs (lynx caracal) a căruĭ blană, cam creață, e foarte căutată. – Azĭ se zice carachĭul. substantiv masculincaracolac

CARACHIÚL s. m., s. n. v. caracul. substantiv masculincarachiul

CARACHIÚL s. m. și n. v. caracul. substantiv masculincarachiul