carâmb definitie

CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. – Lat. *calamulus. substantiv masculincarâmb

carîmb m. (cp. cu calapod și scălîmb 2 și maĭ ales cu litv. karābas, cornet). Acea parte a cizmeĭ orĭ a cĭorapuluĭ care cuprinde pulpa (mold. tureatcă, ĭar carîmb numaĭ cînd e țeapăn). Fie-care din cele doŭă lemne lungĭ și rătunde [!] pe care se sprijină răscoalele caruluĭ. V. car. substantiv masculincarîmb

carấmb, -uri, s.n. – 1. Drug de lemn, de obicei de tei, gros de 3 cm și lung de 40-50 cm, cioplit în atâtea fețe câte lăptării (3-6) s-au asociat ca să formeze stâna (Georgeoni 1936: 58). 2. Răboj; bucată de lemn pe care se încrustă cantitatea de lapte mulsă la Măsuriș. 3. Fiecare din cei doi drugi laterali ai loitrei în care intră spetezele carului (Bilțiu 1990). – Cuvânt autohton (Russu 1981). substantiv masculincarâmb

carấmb s. m., pl. carấmbi substantiv masculincarâmb

carâmb m. 1. partea cismei de formă cilindrică, de la glezna piciorului în sus până la genuchiu; 2. drugul la loitra carului și a căruței, [Bulg. KORĂMDĂ]. substantiv masculincarâmb

CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). substantiv masculincarâmb

CARÎ́MB, carîmbi, s. m. 1. Partea cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi pînă la glezne. V. tureatcă. Levenții își bătea c-o vărguliță carîmbii cizmulițelor. SADOVEANU, P. M. 16. Cizmele de lîngă pat încă pline de praf și păcură, își făcuseră carîmbii armo­nică. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. Iar cel hoț de căpitan. Mîna pe carîmb băga, Mititel pistol scotea. TEODORESCU, P. P. 602. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai Ioitrei, în care intră spetezele carului. Peste cuprinsul întreg al chervanelor, erau aruncate țoluri... cetluite temeinic cu fringhii... prinse cu noduri meșteșugite de carîmbii ușor încovoiați ai draghinilor. HOGAȘ, DR. 284. De acum numai să te ții bine de carîmbi și de speteze. CREANGĂ, P. 126. Din mesteacăn se fac butuci de roți, oiști, carîmbi. I. IONESCU, D. 437. ♦ Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fușteii. substantiv masculincarîmb

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicarâmb

carâmb   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular carâmb carâmbul
plural carâmbi carâmbii
genitiv-dativ singular carâmb carâmbului
plural carâmbi carâmbilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z