capete definitie

a (nu)-l duce capu / mintea expr. a (nu) fi inteligent. substantiv neutrua

CAP² s. n. parte a unui magnetofon sau casetofon în contact direct cu banda, servind la înregistrarea, redarea sau ștergerea impulsurilor electromagnetice. (după engl. head) substantiv neutrucap

cap s. n. sg. (în fotbal) lovirea mingii cu capul. substantiv neutrucap

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale bot) și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = în întregime, cu desăvârșire. (Până) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineață. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; fig. a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o înghițitură. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni îngâmfat, îndrăzneț, obraznic; b) a fi amețit de băutură. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se întâmplă. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins. Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calități. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui să suporte o serie de dificultăți. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri). A sta (sau a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a se afla într-o împrejurare grea și a nu mai ști ce să facă. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. ◊ Expr. A-și pune mâinile în cap sau a se lua cu mâinile de cap = a se lua cu mâinile de păr (de necaz, de ciudă sau de deznădejde); p. ext. a-i fi necaz, ciudă, a fi deznădăjduit. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, om. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vândut cirezile Și mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vârî cuiva ceva) în cap = a face pe cineva să creadă ceva. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe; a ține minte. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând). A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge) capul = a se gândi intens (spre a soluționa o problemă). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva. A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A avea cap să... = a avea posibilitatea să..., a putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. (Astăzi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc; a garanta cu viața pentru cineva. O dată cu capul = cu nici un preț. În ruptul capului = cu primejdia vieții; cu nici un preț. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor¹; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic, n-are importanță. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, stând așezat, șezând. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă sau rămasă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. – Lat. caput. substantiv neutrucap

cap (-pete), s. n. – 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfățișare. – 3. Minte, inteligență, spirit. – 4. Viață, existență. – 5. Individ, ins. – 6. (Pl.) Capital, avuție. – 7. Șef, căpetenie, conducător. – 8. Partea cea mai înaltă, mai importantă. – 9. Început, parte inițială. – 1O. Extremitate, parte extremă cu care se sfîrșește ceva. – 11. Față, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (Înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomană din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morți; se face de obicei chiar în ziua morții (capul de țărînă) la 6 și la 12 săptămîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. Lat. *capum, forma vulgară de la caput (Pușcariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); cf. it. capo, prov., cat., fr. chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezintă, deci, o fază arhaică, întocmai ca sp. cabeza, față de fr. și it. Cf. căpătîi, căpățînă, căpcăun, capîntortură. Pl. reproduce lat. capita (cf. om, pl. oameni). Totuși, s-a dezvoltat un pl. analogic, capi, care se folosește numai cu sensul 7, și într-un mod destul de oscilant: Bălcescu scrie indiferent capetele armatei și capii armatei. Der. capăt, s. n. (parte extremă; sfîrșit, deces, moarte; bucată, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se dă de pomană pentru odihna sufletului morților; înv., capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza pl. capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etc.); timbrul ă se explică prin labiala precedentă cf. omăt-omeți, făt-feți; capeș, adj. (tenace; încăpățînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; căpețel, s. m. (înv., început; capăt, fragment, crîmpei; colac de pomană), dim. al lui capăt cu suf. -el (După Candrea-Dens., 237; REW 1636 și DAR, din lat. capĭtĕllum „căpșor”; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugerăm); căpețea (var. căpățea(lă), capețea, căpețeală), s. f. (parte a frîului care trece peste capul și botul calului), der. de la căpețel (cf. cel-cea; purcel-purcea; cățel-cățea etc.), așa cum pe drept a observat Candrea (pentru Pușcariu 277; REW 1637 și DAR, din lat. capĭtium al cărui rezultat *căpeț s-a format probabil cu suf. -ea); căpetenie, s. f. (căpetenie, șef), de la capete, cu suf. abstract -enie; căpui (var. încăpui) vb. (a pune stăpînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împărți pomana numită cap sau căpețel), cuvînt pe care DAR; Pușcariu, Dacor., I, 595 și Scriban îl derivă de la mag. kapni „a căpăta, a obține”, dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel puțin cu ultimul său sens; este totuși probabil să se fi produs o contaminare între cele două cuvinte, singura care ar explica celelalte accepții din rom. De aceeași proveniență trebuie să fie căpușe, s. f. (mugure, mai ales de viță de vie; păduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. căpușă, prin intermediul suf. dim. -uș, f. -ușe (ca mănușe, picioruș, etc.). Der. propusă de Pușcariu, Dacor., I, 594, a fost acceptată de REW 1658 și DAR; cf. Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare că reprezintă vreo dificultate; cf. sp. capullo, pe care A. Castro, RFE, 1918, 34, îl derivă de la caput și care are același sens. Celelalte explicații sînt mai puțin convingătoare (din bg., după Pascu, II, 184; de la *cap, postverbal de la capēre, su sensul de „(lucru) care se șterpelește”, după Giuglea, Contributions). Alb. këpušë („căpușă” și „fragă”), bg. kapuš, sb. kapuša trebuie să provină din rom. (cf. Capidan, Raporturile, 204; pentru relațiile cu alb., Philippide, II, 703 și Capidan, Meglonoromânii, 59). Der. căpuși (var. încăpușa), vb. (a înmuguri); căpușnic, s. m. (frăguță, Cirsium oleraceum); căpșună, s. f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvînt nu lasă nici o îndoială (cf. alb. și mr. căpușă „căpușă” și „fragă”); pentru suf. Pușcariu, Dacor., I, 593, propune -ună, care nu este curent în rom (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la *căpușun, cu suf. -un, cf. gărgăun, și cu sing. refăcut pe baza pl. Der. căpșunică, s. f. (frăguță; specie de plantă); căpșuniu, adj. (culoarea căpșunii). Capsoman, s. m. (prost, nătîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu suf. -man, ca gogoman, hoțoman etc. Der. nu este clară; poate fi vorba de o contaminare cu ngr. ϰαφο- „sărac” sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotoșman. substantiv neutrucap

Cap n. colonie engleză la S. Africei; cu bogate mine de diamante și de aur: 3.510.000 loc., cap. Cape-Town (cu 99.000 loc.), întemeiată de Olandezi (1652), aparține Angliei dela 1815. substantiv neutrucap

2) cap n., pl. capete (lat. cáput, cápitis, it. capo, pv. cap, fr. chef, sp. pg. cabo. V. capăt 1). Acea parte a corpuluĭ care conține creĭeru și care la om e cea maĭ de sus, ĭar la animale cea maĭ din ainte [!]. Fig. Minte, pricepere, gust: om cu cap, lucrează fie-care după capu luĭ. Primu rînd, frunte, loc de unde se guvernează (propriŭ șĭ fig.): căpitanu era în capu coloaneĭ, el era în capu afacerilor. Ins, individ (om saŭ animal): se plătește un franc de cap, eraŭ o sută de capete de vite. Vîrf, capăt: capu poduluĭ, capu meseĭ. Călăvie. Din capu loculuĭ, de la început. În cap, exact, tocmaĭ: o mie în cap. A întoarce cuĭva capu, a-l zăpăci făcîndu-l să primească ideile tăle [!]. A te tăĭa capu, a face lucrurĭ care să-țĭ atragă moartea saŭ o mare pedeapsă. Să-țĭ fie de cap! doresc să te ajungă moartea saŭ oare-care pedeapsă. A-țĭ pune capu pentru, a garanta cu viața ta. Odată cu capu saŭ nicĭ în ruptu capuluĭ, în nicĭ un caz saŭ mod, cu nicĭ un preț, nicĭ mort. A fi ceva de capu tăŭ, a avea valoare, a fi om de valoare, Ce era pe capu luĭ (de frică, de bucurie)! era foarte emoționat. A-țĭ perde [!] capu (de frică, de furie), a nu maĭ ști ce facĭ, a-țĭ perde sărita. A fi capu răutăților (fam.), a fi șefu răilor. Cap pătrat (fr. tête carrée), cap îndărătnic. Cap întortur, V. cap-întortur. Numirĭ de plante: capu aricĭuluĭ, buzdugan; capu cocoșuluĭ, sparcetă. Cap de turc (după fr.), bucată de lemn orĭ alt-ceva în care izbeștĭ cu cĭocanu ca să-țĭ încercĭ puterea, Pl. (capete). Capital: dobînda și capetele. Undelemn [!], grîŭ, covrigĭ și alte lucrurĭ oferite la biserică. Fig. A-țĭ scoate din capete, a-țĭ veni în fire, a te restabili (odihnindu-te bine după o osteneală); a te răzbuna bine. substantiv neutrucap

cap n. (pl. capete) 1. partea corpului la om, sau la animale, care conține creerul și organele simțurilor, afară de pipăit; 2. fig. minte, inteligență, rațiune: om cu cap; a tăia capul pe cineva, a se pricepe; 3. partea principală, cea mai de margine sau cea mai de frunte, început sau sfârșit: stând în capul mesei printre căpitani BOL.; 4. om sau animal, bărbat sau femeie, individ: dare pe cap, au murit șase capete de vite; a-i fi de cap, a-și atrage nenorociri; a-și pune capul, a garanta cu persoana sa; odată cu capul, (în ruptul capului), nici mort, cu nici un preț; în cap, până la unul, tocmai; 5. capitol: cap II; 6. pl. capital: dobânda cu capetele; 7. nume de plante: capul ariciului, buzdugan. [Lat. CAPUT]. substantiv neutrucap

CAP², capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare. V. promontoriu. Între aceste două capuri era un vad unde debarcară grecii la venirea lor pe țărmul Helespontului. BOLINTINEANU, O. 308. ◊ (în nume proprii) Graurii noștri... trăiesc în Europa... și chiar în Africa, pînă la Capul Bunei-Speranțe. ODOBESCU, S. III 31. substantiv neutrucap

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. substantiv neutrucap

Nord (Capul) n. promontoriu la N. Norvegiei. ║ (Canalul): strâmtoare între Irlanda si Scoția. ║ (Marea de), partea Oceanului Atlantic coprinsă între Norvegia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Franța si Anglia. substantiv neutrunord

a băga (cuiva) fluturașii în cap expr. a zăpăci (pe cineva). substantiv neutruabăga

a face (cuiva) capul mare expr. (intl.) a izbuti să convingă (pe cineva) de necesitatea unei acțiuni. substantiv neutruaface

a face (cuiva) capul calendar expr. a zăpăci (pe cineva) vorbind foarte mult. substantiv neutruaface

a face (cuiva) capul drojdie expr. a zdrobi capul (cuiva). substantiv neutruaface

a fute (pe cineva) la cap / la icre expr. (obs.) a tracasa, a pisălogi, a cicăli, a bate la cap; a irita, a exaspera. substantiv neutruafute

a-i sta (cuiva) pe cap expr. a incomoda (pe cineva), a agresa (pe cineva). substantiv neutruaista

a toca (pe cineva) la cap expr. a spune mereu același lucru, a plictisi. substantiv neutruatoca

a păzi (ceva) ca pe butelie / ochii din cap expr. a păzi (ceva) cu multă grijă substantiv neutruapăzi

Blanc m. 1. (Muntele), cel mai înalt pisc muntos al Europei în Alpi: 4810 m.; 2. (Capul), în Africa, pe coasta occidentală a Saharei. substantiv neutrublanc

cápăt s. n., pl. cápete substantiv neutrucapăt

CÁPĂT, capete, s. n. (Înlocuiește adesea pe « cap ») Extremitate a unui obiect; parte extremă (în special finală) a unei perioade de timp; punct final, mai rar inițial, al unei situații, împrejurări, stări; margine, limită, sfîrșit. Acuma se vedea la capătul dorințelor sale! SBIERA, P. 97. Fă-te tu cerșitor Ia capătul ist de pod, și eu la celalalt și să vezi cum are să ne deie amîndouă carboavele de pomană bietul om! CREANGĂ, P. 298. Casa din capătul uliței era galbănă, cu ferești poleite de lună, cu perdele albe. EMI­NESCU, N. 63. Pe la capătul anului 1593... BĂLCESCU, O. II 41. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfîr­șit, îndelungat, întins. I se năzări țarina fără capăt a gospodăriei colective. CAMILAR, TEM. 127. Bătrînul dascăl... într-un calcul fără capăt, tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr’de capăt, Cînd a serii raze reții Asfințind din ceruri scapăt. EMINESCU, O. I 66. ◊ Loc. adv. De la capăt = de la început; (în legătură cu verbul «a scrie») cu alineat nou. În capăt = a) exact, deplin, în cap. Și după ce se împlinesc trei ani în capăt, [moartea] iar pornește la dumnezeu, să primească porunci. CREANGĂ, P. 313. Eu mă duc să gătesc banii. Cinci mii în capăt? ALECSANDRI, T. 257; b) (rar) În frunte, în cap. Mîndra masă e întinsă... Iar în capăt cine șade? ALECSANDRI, P. P. 206. Din capăt = de la început. Spuse din capăt toată întîmplarea, pe unde-a fost și ce-a pățit. CREANGĂ, P. 45. Pînă la capăt = pînă la sfîrșit; pînă la ultimele consecințe; consecvent. Rupse plicul și, dintr-o aruncătură de ochi, măsură toată lungimea scrisorii, pînă la capăt. BART, E. 21. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pămîntului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru) = a face să înceteze, a termina. De-acum logodnei punem capăt, Curînd începem nuntă mare. BENIUC, V. 103. A da de capăt = a ajunge la sfîrșitul unui lucru, a duce la bun sfîrșit. Locul însuși era o poveste lungă și-ncurcată... căreia nu-i mai dădeau de capăt pînă ce nu-ncetau, apăsați de somn. EMINESCU, N. 67. A scoate (sau a duce) ceva la (sau în) capăt (bun) = a termina ceva cu succes, a izbuti. Seceratul a fost dus la bun capăt de femei. STANCU, D. 215. De mă vei asculta, pe toate ai să le biruiești și să le scoți la capăt. bun. ISPIRESCU, L. 22. Asta-i o treabă foarte grea, și mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. CREANGĂ, P. 157. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși bine dintr-o situație, dintr-o încurcă­tură, a face față unor greutăți, a ieși la socoteală. Cu lemnele o s-n scoatem noi la capăt iarna asta. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege, a avea trai bun cu cineva. Nu-i chip de a o scoate la capăt cu omul acesta. NFGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu determinări introduse prin prep. « de » ) Frag­ment mărunt, rămășiță. Capăt de luminare. ▭ Ian trece-mi, camarade, și mie capătul [de țigară]. CAMILAR, N. I 11. ◊ Expr. Pînă-ntr-un capăt de ață = tot, pînă la cel din urmă lucru. Au luat tot, pină-ntr-un capăt de ață. 3. Extremitate a unor obiecte de uz gospodăresc (osia carului, brațele ferăstrăului, sulul războiului de țesut etc.). Taie un sulhari de fag și face un capăt minunat. Apoi îl așază cum trebuie, pune roata la loc. CREANGĂ, P. 135. substantiv neutrucapăt

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la capăt = de la început. În capăt = în frunte; exact, deplin. Din capăt = de la început. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe; în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A scoate (sau a duce) ceva la capăt = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. 2. Fragment; rămășiță de... ◊ Expr. Până-ntr-un capăt de ață = tot. – Din pl. capete (< lat. capita). substantiv neutrucapăt

1) cápăt n., pl. capete (lat. caput, cápitis, pl. cápita. V. cap 2). Margine, sfîrșit: capătu lumiĭ. Vîrf: un capăt de ață. Muc, rest: capăt de lumînare, de țigară, de chibrit. Călăvie. A pune capăt unuĭ lucru, a face să înceteze, a-l opri. A scoate la capăt, a ajunge la rezultat, a termina bine. Pînă la capăt pînă la sfîrșit, pînă la urmă. De la capăt, de la' nceput. V. căpătîĭ. substantiv neutrucapăt

capăt n. 1. margine, sfârșit: un capăt poeziei și pustiului să pun EM.; 2. fig. rezultat, scop: a scoate la capăt, a-și ajunge ținta, a reuși; a pune capăt, a sfârși; 3. început: a începe din capăt; 4. Mold. osie: să-i rup vreun capăt dela car CR. [Abstras din pl. capete. V. căpătâiu]. substantiv neutrucapăt

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita). substantiv neutrucapăt

cap sec expr. om prostănac / nătărău. substantiv neutrucapsec

a-i sări (cuiva) în cap expr. a certa (pe cineva). substantiv neutruaisări

a-i sări (cuiva) ochii din cap expr. a suferi îngrozitor. substantiv neutruaisări

Misena (Capul) f. promontoriu în Italia, aproape de Neapole. substantiv neutrumisena

a scoate (cuiva) gărgăunii din cap expr. a face (pe cineva) să renunțe la ideile sale ciudate / extravagante. substantiv neutruascoate

a i se sui / a i se urca la cap expr. 1. a fi plin de sine, a fi îngâmfat. 2. (d. băuturi) a se ameți de băutură, a se îmbăta. substantiv neutruaisesui

fără cap, fără picioare expr. v. fără cap și fără coadă. substantiv neutrufărăcap

Comorin (Capul) n. promontoriu la S. peninsulei indiene, aproape de insula Ceylan. substantiv neutrucomorin

cap-coadă expr. de la început până la sfârșit. substantiv neutrucapcoadă

până-n gât / peste cap / peste urechi expr. superlativ absolut folosit pentru a accentua măsura în care cineva are datorii, este ocupat, sătul de o situație etc. substantiv neutrupânăngât

greu de cap expr. slab dotat intelectual; prost, nerod; care înțelege greu un lucru. substantiv neutrugreudecap

tare de cap expr. prost, nerod, tembel, cretin, tâmpit. substantiv neutrutaredecap

cap-de-mórt (fluture) s. m., art. cápul-de-mórt substantiv neutrucapdemort

căzut în cap expr. prost, tembel. substantiv neutrucăzutîncap

cap de linie expr. (deț.) sfârșitul perioadei de detenție; data eliberării din penitenciar. substantiv neutrucapdelinie

a bate la cap expr. a sâcâi, a tracasa. substantiv neutruabatelacap

bătut în cap expr. prost, tâmpit. substantiv neutrubătutîncap

răcit la cap expr. nebun. substantiv neutrurăcitlacap

a sta și-n cap, și-n coadă expr. (adol.) a încerca (să facă) imposibilul. substantiv neutruastașincap

a o da cu capu’ de toți pereții expr. (adol.) a se masturba. substantiv neutruaodacucapu

a i-o da în cap expr. (adol. – la pocher electronic) a ghici cartea roșie sau neagră pentru dublarea sumei câștigătoare. substantiv neutruaiodaîncap

cap-de-cocoș m. plantă cu florile purpurii, crește pe stânci și prin pășunile din munți (Hedysarum obscurum). substantiv neutrucapdecocoș

Capul-Verde m. 1. promontoriu la extremitatea V. a Africei; 2. grup de insule în Oceanul Atlantic, în fața Senegalului, colonie portugeză cu 147.000 loc. substantiv neutrucapulverde

cap-de-cocóș (plantă) s. m., art. cápul-de-cocóș substantiv neutrucapdecocoș

Cápul Vérde (stat) s. propriu n. substantiv neutrucapulverde

cap de bostan expr. (peior.) om prostănac / nătărău. substantiv neutrucapdebostan

a băga la bilă / la cap expr. a ține minte; a înțelege. substantiv neutruabăgalabilă

a avea bășini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut. substantiv neutruaaveabășini

a o bate în cap expr. 1. a pierde vremea, a trândăvi. 2. (vulg. – d. bărbați) a se masturba. substantiv neutruaobateîncap

a-l tăia capul (să) expr. 1. a înțelege, a pricepe. 2. a se pricepe (la ceva). substantiv neutrualtăiacapul

a deschide ușa (cuiva) cu capul expr. a mitui (pe cineva). substantiv neutruadeschideușa

a-și face de cap expr. 1. a acționa exagerat de voluntarist. 2. a face prostii. 3. a face pe nebunul. substantiv neutruașifacedecap

a homoti de cap expr. (reg.) a cicăli (pe cineva), a bate la cap (pe cineva). substantiv neutruahomotidecap

a scoate capul expr. (intl.) a ieși la furat. substantiv neutruascoatecapul

spală-te pe cap! expr. descurcă-te singur, cu propriile puteri! substantiv neutruspalătepecap

a zăpăci de cap (pe cineva) expr. 1. a vorbi continuu, confuz și în contradictoriu. 2. a relua cu insistență un subiect de discuție. substantiv neutruazăpăcidecap

a și-o lua în cap expr. a se obrăznici; a se crede mai important / mai valoros decât este în realitate substantiv neutruașioluaîncap

a-și lua câmpii / lumea în cap expr. 1. a pleca la întâmplare / fără nici un țel (de disperare, de durere etc.) 2. a ajunge la disperare substantiv neutruașiluacâmpii

Buna-Speranță (Capul de) f. cap la extremitatea meridională a Africei, supranumit Capul Furtunelor, ocolit pentru întâia oară de către Vasco de Gama (1497). substantiv neutrubunasperanță

!cápul-lui-Adám (insectă) s. m. art. substantiv neutrucapulluiadam

a avea bube-n cap expr. 1. (intl.) a avea antecedente penale. 2. a avea un trecut dubios substantiv neutruaaveabubencap

cu capul în nori expr. distrat, neatent. substantiv neutrucucapulînnori

a muri pe capete expr. v. a muri ca muștele. substantiv neutruamuripecapete

a i se urca la cap expr. 1. a deveni încrezut / înfumurat. 2. a se îmbăta. substantiv neutruaiseurcalacap

sătul până-n gât / până peste cap expr. plictisit, dezgustat (de ceva); exasperat. substantiv neutrusătulpânăngât

!cápul-șárpelui (plantă) s. m. art. substantiv neutrucapulșarpelui

a înnebuni de cap (pe cineva) expr. a exaspera / a sâcâi (pe cineva). substantiv neutruaînnebunidecap

a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap expr. a fi norocos, a da de noroc. substantiv neutruaipunedumnezeu

a lua capul cuiva expr. 1. a decapita (pe cineva), a porunci decapitarea cuiva 2. a pedepsi, a persecuta substantiv neutrualuacapulcuiva

!cápul-aríciului (plantă) s. m. art. substantiv neutrucapulariciului

a avea scaun la cap expr. a fi înțelept substantiv neutruaaveascaunlacap

haram de capul lui expr. să-i fie rușine! substantiv neutruharamdecapullui

în ruptul capului expr. (în propoziții negative) nicicum, în nici un fel, cu nici un preț, deloc. substantiv neutruînruptulcapului

Cápul-Baláurului (parte a unei constelații) (-la-u-) s. propriu n. substantiv neutrucapulbalaurului

a o scoate la capăt expr. a se descurca, a răzbi, a izbuti. substantiv neutruaoscoatelacapăt

joc la două capete expr. (pub., peior.) oportunism. substantiv neutrujocladouăcapete

a băga capul la cutie expr. 1. (în box) a-și feri capul de loviturile adversarului. 2. a se adăposti. substantiv neutruabăgacapullacutie

a-i ieși ochii din cap expr. 1. a se holba (de uimire, de groază etc.). 2. a se speti / istovi muncind. substantiv neutruaiieșiochiidincap

a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba. substantiv neutruaidaîncapluichelu

a da pielea peste cap expr. (vulg.) a avea parte de necazuri. substantiv neutruadapieleapestecap

a-i veni mintea la cap expr. 1. a-și schimba în bine comportamentul, a se cuminți. 2. a începe să judece în mod direct / just lucrurile; a deveni înțelept. substantiv neutruaivenimintealacap

a juca la două capete expr. (pub.) a fi oportunist; a se alia / a încheia înțelegeri cu parteneri ireconciliabili între ei. substantiv neutruajucaladouăcapete

a avea gărgăuni la cap expr. a avea idei ciudate / extravagante substantiv neutruaaveagărgăunilacap

a avea sticleți la cap expr. 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi nebun. substantiv neutruaaveasticlețilacap

fără cap și fără coadă expr. dezlânat, fără noimă. substantiv neutrufărăcapșifărăcoadă

a-i ieși capul prin păr expr. (adol.) a fi tuns zero. substantiv neutruaiieșicapulprinpăr

a-și pune cenușă în cap expr. a-și recunoaște vina; a-și regreta fapta. substantiv neutruașipunecenușăîncap

după cât mă taie capul expr. din câte înțeleg eu, după cum cred eu. substantiv neutrudupăcâtmătaiecapul

nici în ruptul capului / mort expr. v. nici cu miliția. substantiv neutruniciînruptulcapului

a-și pune poalele în cap expr. a nu mai ține seama de nimic, a depăși / a întrece orice limită. substantiv neutruașipunepoaleleîncap

a spăla pe cineva pe cap expr. a certa. substantiv neutruaspălapecinevapecap

a face cum îl taie capul expr. a acționa conform propriilor dorințe / după bunul plac. substantiv neutruafacecumîltaiecapul

a se ține de capul cuiva expr. (deț.) 1. a pedepsi pe cineva pentru cea mai mică abatere sau greșeală reală sau imaginară. 2. a șicana și a întinde curse cuiva cu scopul de a-l împinge să comită o greșeală pentru care va fi pedepsit. substantiv neutruaseținedecapulcuiva

a umbla cu capul în nori expr. a fi visător, a fi rupt de realitatea înconjurătoare. substantiv neutruaumblacucapulînnori

pe cap de vită furajată expr. (glum.) pe cap de locuitor substantiv neutrupecapdevităfurajată

a i se sui sângele la cap expr. 1. a se congestiona, a se înroși 2. a se enerva, a se înfuria substantiv neutruaisesuisângelelacap

la capătul pământului expr. foarte departe. substantiv neutrulacapătulpământului

a-și pune capăt zilelor expr. a se sinucide. substantiv neutruașipunecapătzilelor

a dormi cu capul în priză expr. (glum.) a fi răcit din cauza curentului. substantiv neutruadormicucapulînpriză

a-i ajunge până peste cap expr. a se sătura (de ceva / de cineva), a nu mai putea răbda substantiv neutruaiajungepânăpestecap

a-și da poalele peste cap expr. 1. a avea un comportament indecent. 2. a nu mai ține cont de nimic, a depăși orice limită. substantiv neutruașidapoalelepestecap

a-i cânta sticleții în cap expr. 1. a avea idei bizare. 2. a fi nebun. substantiv neutruaicântasticlețiiîncap

a se sătura până peste cap expr. a fi plictisit / dezgustat. substantiv neutruasesăturapânăpestecap

peștele de la cap se împute prov. (pop.) într-o comunitate / societate corupția începe de la nivel înalt. substantiv neutrupeșteledelacapseîmpute

a-și pune capul sub comănac expr. (intl.) a se lăsa de furat. substantiv neutruașipunecapulsubcomănac

a se scula cu noaptea în cap expr. a se scula dimineața foarte devreme / în zori. substantiv neutruasesculacunoapteaîncap

a sta ciocan pe capul cuiva expr. (adol.) a agasa / a cicăli / a enerva pe cineva. substantiv neutruastaciocanpecapulcuiva

a nu-și vedea capul de treabă expr. a fi foarte ocupat. substantiv neutruanușivedeacapuldetreabă

a se lega la cap fără să-l doară expr. a-și crea complicații inutile. substantiv neutruaselegalacapfărăsăldoară

a se învârti ca o muscă fără cap expr. v. a se învârti ca un coi într-o căldare substantiv neutruaseînvârticaomuscăfărăcap