capelă definitie

CAPÉLĂ1 s.f. 1. Bisericuță, paraclis. ♦ Altar lateral al unei biserici. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. Grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. [< it. cappella, germ. Kapelle]. substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ2 s.f. (Rar) Trupă de cântăreți, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella]. substantiv feminincapelă

capélă (capéle), s. f.1. (Înv.) Pălărie de femeie. – 2. Șapcă militară. – Mr., megl. capelă. Ngr. ϰαπέλα, din it. cappelllo, cf. alb. kapeljë, bg. kapelă. substantiv feminincapelă

capélă (capéle), s. f.1. Biserică mică, izolată. – 2. Parte a unei biserici care adăpostește altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s. m., din it. cappellano; capelmaistru, s. m. (director de capelă muzicală; șef de orchestră), din germ. Kappelmeister (Borcea 180). substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică (într-un cimitir etc.); paraclis. – It. cappella. substantiv feminincapelă

capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formație vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curți princiare. ♦ grup de coriști. ♦ orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). 3. grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle) substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ1, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Ngr. kapéla (it. cappello). substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ3, capele, s. f. Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – It. cappella (germ. Kapelle). substantiv feminincapelă

capelă f. 1. biserică mică (la catolici): din paraclis făcut-a capelă luterană AL.; 2. orchestră (mai ales de dame). substantiv feminincapelă

*1) capélă f., pl. e (ngr. kapéla și kapélon, d. it. cappello, dim. d. cappa, glugă [fr. chapeau, dim. d. chape], d. lat. cappa, glugă. V. capelă 2). Pălărie de damă. Pălărie de bărbat, maĭ ales cilindru: un boĭer cu capelă înaltă. Chipiŭ de mică ținută (moale și de postav în întregime) al armateĭ româneștĭ de uscat. substantiv feminincapelă

2) capélă f., pl. e (it. cappella, locul unde se păstra gluga și moaștele unuĭ sfînt, dim. d. cappa, glugă; fr. chapelle; mlat. cappella. V. capelă 1, capot, șapcă). Bisericuță, paraclis (într' un cimitir, castel, cazarmă saŭ aĭurea): capela românească de la Baden-Baden. Trans. Buc. (după germ. kapelle, fr. chapelle, muzicanțiĭ uneĭ bisericĭ). Orhestră [!] saŭ fanfară, bandă de muzicanțĭ. substantiv feminincapelă

capelă f. 1. pălărie de damă; 2. joben; 3. boneta de mica ținută a soldatului. [Gr. mod. KAPÉLA (din it. cappello). substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ1, capele, s. f. Șapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Din ngr. kapéllo, it. cappello. substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ (În bisericile catolice) Parte care adăpostește un altar secundar. – Din it. cappella. substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ3, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle. substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. Străinul iși smulse capela din cap... apoi prinse a vorbi cu glas cam răgușit. SADOVEANU, O. III 575. Soldatul... își așeză capela-n cap, puțin plecată pe ochiul drept. SADOVEANU, P. S. 85. Își potrivi cozorocul capelei, își cercetă buzunarele, își trase baioneta pe șold. SAHIA, N. 89. substantiv feminincapelă

CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică (de obicei într-un cimitir etc.). Pastorul pleacă la capela ce era pe o stîncă aproape de casă. GHEREA, ST. CR. I 253. La 25 martie [Ipsilante] intră triumfal în București, trage la casa Belu­lui... face o rugăciune în capela din fundul curții. GHICA, S. 106. substantiv feminincapelă

CAPELÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega un cablu sau o parâmă de un catarg, de o vergă. [< fr. capeler]. verb tranzitivcapela

CAPELÁ vb. tr. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susține. (< fr. capeler) verb tranzitivcapela

capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză verb tranzitivcapela

CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. verb tranzitivcapela

CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Fr. capeler. verb tranzitivcapela

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicapelă

capelă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cape capela
plural capele capelele
genitiv-dativ singular capele capelei
plural capele capelelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z