capabil definitie

CAPÁBIL, -Ă adj. Înzestrat; destoinic; valoros. ♦ Apt, potrivit, în stare de a face ceva. [Cf. fr. capable]. adjectivcapabil

CAPÁBIL, -Ă adj. 1. înzestrat; destoinic; valoros. ◊ apt, potrivit, în stare de a face ceva. 2. (jur.) care are capacitate civilă. (< fr. capable, lat. capabilis) adjectivcapabil

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ Înzestrat, valoros, destoinic. – Fr. capable (lat. lit. capabilis). adjectivcapabil

capábil, -ă adj. (fr. capable, mlat. capabilis, d. capax. V. încap). Care poate cuprinde, în care încape. Fig. Care poate face un lucru: corabie capabilă de o lungă călătorie, om capabil să-l ajute, să-l ucidă pe altu, capabil de crimă. Inteligent, abil: om capabil. Jur. Căruĭa-ĭ permite legea: minoriĭ nu-s capabili să testeze (saŭ de a testa). adjectivcapabil

capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile adjectivcapabil

capabil a. 1. care are dispozițiuni: capabil de a reuși; 2. vrednic, inteligent: om capabil; 3. Jur. care posedă capacitate: capabil de a testa. adjectivcapabil

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ Înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. adjectivcapabil

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. Înzestrat, valoros, destoinic. Un om capabil. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de » sau de propoziții cu pre­dicatul la modul conjunctiv) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvîrși ceva; care posedă însușirile cerute pentru a săvîrși ceva, apt pentru ceva. Am vrut să-i arăt de cită bunătate și jertfă de sine e capabil țăranul acesta. VLAHUȚĂ, O. A. 64. Artiștii... au probat că, bine conduși, sînt capabili de a sui răpide treptele artei dra­matice. ALECSANDRI, T. II 54. adjectivcapabil