canoni definitie

CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. verb tranzitivcanoni

canoní, vb. tranz. – A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „… că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu 1999: 224). – Din canon „chin, suferință; pedeapsă” (< sl. kanonu). verb tranzitivcanoni

canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă verb tranzitivcanoni

canonì v. 1. a da un canon sau pedeapsă bisericească; 2. fig. a se chinui: destul s’a canonit, săracul! verb tranzitivcanonì

CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. verb tranzitivcanoni

CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. A se chinui, a se trudi, a se munci. Soldați răzleți se canoneau să scape din rîpă. CAMILAR, N. I 49. Te iartă inima să mă lași canonindu-mă să aflu ceea ce tu poți să-mi spui în trei cuvinte? SLAVICI, V. P. 83. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O.II 26. ◊ Refl. reciproc. Vă canoniți unul pe altul degeaba; nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. CARAGIALE, O. 1 245. ♦ Tranz. A chinui, a tortura. (Fi g.) Cu trei degete își scoate o porție cam mare pentru o biată foiță... pe care o canonește multă vreme, pînă ce ajunge să-și fabrice din ea o țigară cît toate zilele. BASSA­RABESCU, V. 36. verb tranzitivcanoni

*canonésc v. tr. (d. canon). Vechĭ. Pedepsesc printr´un canon bisericesc. Azĭ. Chinuĭesc, căznesc, torturez. V. canonisesc. verb tranzitivcanonesc