candelabru definitie

CANDELÁBRU s.n. Suport pentru lumânări sau pentru becuri, care se atârnă în special de tavan. [< fr. candélabre, cf. lat. candelabrum – sfeșnic]. substantiv neutru candelabru

CANDELÁBRU s. n. suport pentru lumânări sau becuri, suspendat pe tavan. (< fr. candélabre, lat. candelabrum) substantiv neutru candelabru

CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport (suspendat) cu mai multe brațe, pentru lumânări sau becuri. – Fr. candélabre (lat. lit. candelabrum). substantiv neutru candelabru

*candelábru n., pl. e (lat. candelabrum, d. candéla, lumînare). Sfeșnic cu maĭ multe ramurĭ. Policandru. – Fals candelambru. substantiv neutru candelabru

candelábru (-la-bru) s. n., art. candelábrul; pl. candelábre substantiv neutru candelabru

candelabru n. sfeșnic mare și elegant lucrat cu mai multe brațe. substantiv neutru candelabru

CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe (bogat ornamentat), pentru lumânări sau becuri electrice; policandru. – Din fr. candélabre, lat. candelabrum. substantiv neutru candelabru

CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe, pentru luminări sau becuri, de obicei suspendat, construit din metal, porțelan, cristal etc. substantiv neutru candelabru