canal definitie

Nord (Capul) n. promontoriu la N. Norvegiei. ║ (Canalul): strâmtoare între Irlanda si Scoția. ║ (Marea de), partea Oceanului Atlantic coprinsă între Norvegia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Franța si Anglia. substantiv neutrunord

CANÁL s.n. 1. Albie artificială (a unui râu, a unui fluviu etc.) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ♦ Braț de mare situat între două țărmuri apropiate. 2. Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. Formație anatomică tubulară. 4. Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (mai ales în televiziune). ♦ Cale de acces a informațiilor într-o mașină de calculat. [Pl. -luri, -le. / < fr. canal, it. canale < lat. canalis]. substantiv neutrucanal

CANÁL s. n. 1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ◊ braț de mare între două țărmuri apropiate. ◊ arteră de circulație pe apă. 2. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. formație anatomică tubulară. ♦ ~ rahidian = canalul din vertebre care conține măduva spinării. ◊ (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul. 4. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune). ◊ cale de acces a informațiilor într-un sistem electronic de calcul. (< fr. canal, lat. canalis) substantiv neutrucanal

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide în diferite scopuri. 3. Tub, vas, cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive). – Fr. canal (lat. lit. canalis). substantiv neutrucanal

*canál n., pl. urĭ și e (fr. canal, d. lat. canalis, care vine d. canna, vgr. kánna, trestie, țeavă. V. canelă). Rîŭ făcut de oamenĭ. Strîmtoare marină. Braț de rîŭ. Conduct. Med. Vas, vînă. Fig. Cale, mijloc: pin [!] canalu științeĭ (maĭ elegant cale). Acest ziar e un canal de scurgere, publică tot felu de articule [!] calomnioase și triviale. substantiv neutrucanal

canal n. 1. conduct prin care se scurge apa; 2. conduct pentru trecerea lichidelor și a gazelor din corpul omului: canal respiratoriu; 3. rîu artificial; 4. locul unde marea se îngustează între două țărmuri opuse: 5. fig. intermediar, mijlocire. substantiv neutrucanal

CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificală sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis. substantiv neutrucanal

CANÁL, (1) canaluri, (2, 3) canale, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări) Albie artificială pe care se abate apa dintr-un rîu, dintr-o mare etc. și care leagă între ele două fluvii, două mări, un rîu cu un lac etc. și servește la navigație, la irigări sau la construcții hidro­tehnice. Canalul Volga-Don. Canalul Panama. ♦ Curs de apă îndiguit cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile, de a asana terenurile mlăștinoase etc. Canalul Bega. ♦ Cale de circulație pe apă, ținînd uneori loc de stradă, în orașele așezate la mare sau pe un fluviu. Din cauza frumoaselor sale canaluri, Leningradul a fost denumit și Veneția Nordului. □ Okeanos se plînge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea tinereții. EMI­NESCU, O. I 202. [Veneția este] oraș mare, vechi... și tot orașul in mare, avînd în loc de ulițe 530 canaluri. GOLESCU, Î. 111. 2. Conductă (acoperită sau descoperită) construită din beton sau din tuburi îmbinate și destinată să trans­porte lichide, în scop sanitar, industrial etc.; țeava. Se betonau ultimele sute de metri de canal și se făceau pregătiri pentru construcția castelelor de apă. JIANU, C. 471. 3. Conductă, tub sau vas, în organismele animale sau vegetale, prin care circulă substanțele nutritive. substantiv neutrucanal

Borcea (Canalul) f. 1. braț al Dunării, curge prin Ialomița, paralel cu Dunărea; 2. plasă în jud. Iași. substantiv neutruborcea

Bristol n. 1. oraș în Anglia, mare centru industrial, port comercial foarte important: 370.000 ioc.; 2. (Canalul) vast golf la V. de Anglia. substantiv neutrubristol

Otranto (Canalul) n. strâmtoare ce împreună Marea Ionică cu cea Asiatică. substantiv neutruotranto

a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuit tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută substantiv neutruaaveaofațădeconforttrei