calitate definitie

CALITÁTE s.f. 1. Categorie filozofică prin care se desemnează sistemul însușirilor esențiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., în virtutea cărora el este obiectul, fenomenul dat și nu altul. 2. Însușire (bună sau rea); (p. restr.) caracteristică pozitivă. ♦ (Log.) Însușire a unei judecăți predicative de a fi afirmativă sau negativă. 3. Situație, poziție, titlu, condiție care constituie sau dă un anumit drept. ♦ Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal la jocul de șah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualité, it. qualità]. substantiv feminincalitate

CALITÁTE s. f. 1. sinteza laturilor și însușirilor esențiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor. 2. însușire (bună sau rea); caracteristică pozitivă. ◊ (log.) însușire a unei judecăți predicative de a fi afirmativă sau negativă. 3. situație, poziție, titlu, condiție care constituie sau dă un anumit drept. ◊ (șah) diferența de valoare dintre un turn și un nebun sau un cal. (< fr. qualité, lat. qualitas) substantiv feminincalitate

calitáte s. f., g.-d. art. calitắții; pl. calitắți substantiv feminincalitate

CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor esențiale care determină un fenomen și care, schimbîndu-se prin salturi în urma acumulărilor cantitative, dau naștere altui fenomen cu trăsături esențiale superioare primului. Simpla creștere sau scădere cantitativă produce un salt calitativ la anumite puncte nodale determinate, de exemplu la încălzirea sau la răcirea apei, la care punctul de fierbere și cel de îngheț sînt nodurile la care se produce saltul spre o nouă stare de agregare – la presiune normală – la care deci cantitatea se transformă în calitate. ENGELS, 53. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău). Sub impulsul marilor transformări economice, sociale și politice... numărul și calitatea publicului cititor s-a modificat în mod sensibil. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 1/2. 2. Caracteristică pozitivă, însușire bună, frumoasă. Lupta pentru calitatea produselor, a După proclamarea dictaturii proletariatului, în Romînia a fost introdus princi­piul socialist al retribuirii potrivit cantității și calității muncii prestate, ceea ce a avut drept urmare ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii. GHEORGHIU-DEJ, ART. Cuv. 372. Brigadă de calitate = brigadă de muncitori care luptă pentru ridicarea nivelului calitativ al produselor. ◊ Loc. adj. (Eliptic) De calitate = de calitate superioară. Fabricile dau azi produse inulte și de calitate. 4. Poziție, situație, titlu, condiție (socială, politică, juridică) care constituie sau dă un drept, o îndreptățire. Pentru a-și apăra și dezvolta caracterul de avangardă, partidul trebuie să ridice la o tot mai mare înălțime cali­tatea de membru de partid, să fie o fortăreață ale cărei porți se deschid numai celor vrednici, celor mai cinstite și revolu­ționare elemente ale clasei muncitoare și poporului muncitor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605. Calitatea mea, domnule Ruset, se pare că-mi dă dreptul s-ascult confesiuni. SADOVEANU, Z. C. 73. Prefectul, neuitîndu-și calitatea, își luă pentru început un aer de gravitate, pe care însă îl lepădă repede, ca să nu-și strice pofta de mîncare. REBREANU, R. I 218. ◊ Loc. conj. În calitate de... = ca..., fiind..., cu dreptul de..., cu titlul de... ♦ (La șah) Diferența de valoare între un turn pe de o parte și un nebun sau un cal pe de altă parte. substantiv feminincalitate

CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor esențiale care determină un fenomen și care, schimbându-se prin salturi în urma acumulărilor cantitative, dau naștere altui fenomen cu trăsături esențiale superioare primului. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); (prin restricție) caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., ca..., fiind... – Fr. qualité (lat. lit. qualitas, -atis). substantiv feminincalitate

*calitáte f. (lat. quálitas, -átis, d. qualis, care, ce fel). Natură, esență a unuĭ lucru, ca bunătatea, albeața, rătunzimea [!] ș. a. Talent, dispozițiune fericită: acest copil are calitățĭ. Nobleță [!]: om de calitate. Titlu: a lua calitatea de prezident. În calitate de, ca, cu titlu de: în calitate de părinte. V. călitură. substantiv feminincalitate

calitate f. 1. ceea ce face ca un lucru să fie așa sau altminterea, bun sau rău, mare sau mic; 2. dispozițiunea sufletului, a spiritului: calități bune, rele; 3. naștere ilustră, nobleță: persoană de calitate; 4. titlu ce conferă un drept: calitate de tutor; în calitate de, cu titlul de, ca. substantiv feminincalitate

CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis. substantiv feminincalitate