calicul definitie

calíc (calícă), adj.1. Paralitic, damblagiu. – 2. Cerșetor. – 3. Sărman, nenorocit. – 4. Avar, zgîrcit. Sl. kalika „pelerin” (Miklosich, Fremdw., 94; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. rut. kalika „invalid”. Schimbarea semantică se explică prin mulțimea de paralitici și invalizi care luau parte la pelerinaje, și care în general trăiau din pomeni. Der. calicesc, adj. (de calic, de cerșetor); calicește, adv. (ca un calic); calicenie, s. f. (zgîrcenie); calici, vb. (a ologi, a schilodi, a sărăci, a ruina; a ajunge sărac lipit; a cere de pomană, a cerși; a se zgîrci); calicie, s. f. (sărăcie; zgîrcenie, avariție); calicime, s. f. (mulțime de cerșetori); calicos, adj. (zgîrcit). adjectivcalic

CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Cerșetor. 2. Zgârcit, avar. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă. – Ucr. kalika. adjectivcalic

calíc m. (rut. kalika, om mutilat, vsl. „pelerin, nomad”, d. pers. kâlak, diform). Cerșitor [!], milog. Adj. Sărac de tot: om calic, țară calică. Munt. Mare avar, chirnog. Calic lipit pămîntuluĭ, extrem de sărac. V. colduș. adjectivcalic

calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce adjectivcalic

calic a. și m. 1. Mold. sărac lipit, cerșetor: o să prefacă neamul în turmă de calici AL.; 2 sgârcit: e calic nevoie mare; 3. mișel, om de nimica. [Slav. KALIKA, sărman, pelerini]. adjectivcalic

CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. adjectivcalic

CALÍC, -Ă, calici, -e, adj. (Și substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare, foarte sărac. Printre toți verii, cumnații, nepoții și cumetrii, cel mai sărac, calic lipit pămîntului, era un văr primar. BART, E. 35. De mă-ntrebi, eu nu știu bine. Alții poate știuCe să-ntrebi calici ca mine! Știu că lumea dintr-o dată S-a trezit că-i adunată Și c-o duce-n chiu. COȘBUC, P. II 33. Cu un rac, tot sărac; c-un pitic, tot calic. NEGRUZZI, S. I 249. ♦ Termen de dispreț folosit de exploatatori la adresa celor săraci și exploatați. Tu ești doar gospodar, proprietar, și n-ai ce căuta împreună cu calicii de muncitori. CONTEMPO­RANUL, S. II, 1948, nr. 108, 8/5. ♦ Cerșetor (mai ales bolnav, orb etc.). Erau două unghere în care doi calici se adăposteau de ani de zile. ANGHEL, PR. 51. Pomană cînd se face, se află și calici. MACEDONSKI, O. I 42. Răspundea iute, iute și mormăit, cum cer calicii la pod. CREANGĂ, A. 90. (Parcă) se bat calicii la gura lui v. gură. 2. Atins de o infirmitate vizibilă (paralitic, șchiop, olog, ciung, orb, surdo-mut). Este drept că-i un pic calic la un picior, dar eu cred că se preface. CAMILAR, N. II 409. 3. Zgîrcit, avar. Muncesc și nu s-alege nemica de mine, pentru că tot de stăpîni calici mi-am avut parte. CREANGĂ, P. 200. ◊ F i g. Zaharia Duhu... tîrî privirea pe pereții afumați, la gazornița calică, la rafturile goale, la hîzîiala de muște [din dugheană]. C. PETRESCU, K. DR. 296. adjectivcalic

a se bate calicii la gura cuiva expr. a mânca foarte repede. adjectivasebatecaliciilaguracuiva

CALÍCUL s.m. 1. Caliciu suplimentar care învelește anumite flori (la garoafe, fragi). 2. Structură anatomică în formă de cupă mică. [< fr. calicule]. substantiv neutrucalicul

CALÍCUL s. m. 1. caliciu suplimentar care învelește anumite flori. 2. structură anatomică în formă de cupă mică. (< fr. calicule) substantiv neutrucalicul

calícul s. n., pl. calícule substantiv neutrucalicul

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicalicul

calicul  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular calicul caliculul
plural calicule caliculele
genitiv-dativ singular calicul caliculului
plural calicule caliculelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z